NASA a amânat din nou lansarea telescopului James Webb. Care este motivul

Lansarea telescopului James Webb, cel mai puternic telescop pentru observări astronomice construit vreodată ce îl va înlocui pe Hubble în misiunile de explorare a misterelor sistemului solar, a fost amânată din nou, scrie agerpres.ro.

Stabilită iniţial pentru octombrie 2018, apoi pentru mai 2020, lansarea telescopului despre care NASA susţine că le va permite oamenilor de ştiinţă să observe "lumina de la începuturile timpului" a fost reprogramată pentru 30 martie 2021.

Potrivit NASA, o comisie de examinare independentă a stabilit că aspectele tehnice, printre care se numără şi erorile umane, au provocat întârzieri în calendarul dezvoltării telescopului.

Însă, datorită "potenţialului său ştiinţific extraordinar" şi a rolului în menţinerea poziţiei de lider în astronomie şi astrofizică al Statelor Unite, comisia de examinare a căzut de acord ca lucrările la telescop să continue, a declarat preşedintele Tom Young.

Conform NASA, noul cost total al ciclului de viaţă al proiectului este de 9,66 miliarde de dolari, iar cheltuielile de dezvoltare a acestuia se ridică la 8,8 miliarde de dolari, notează DPA.

Telescopul Spaţial James Webb (JWST), numit după cel care a condus Agenţia Spaţială între anii 1961 şi 1968, este proiectat pentru a călători 1,5 milioane de kilometri în spaţiu, timp în care va furniza imagini din universul îndepărtat.

Telescopul, la a cărui dezvoltare se lucrează deja de două decenii, va fi primul de acest gen care va utiliza razele infraroşii pentru a "privi" şi mai profund în trecut în comparaţie cu predecesorii, ceea ce le va permite oamenilor de ştiinţă să observe formarea stelelor. Acesta va avea o sensibilitate de 100 de ori mai mare decât Hubble, instrumentul lansat în spaţiu în 1990, care a revoluţionat astronomia. Telescopul James Webb va fi capabil să studieze atmosfera exoplanetelor şi "să analizeze structurile misterioase şi originile Universului", după cum au anunţat specialiştii de la NASA.
loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu