Naistă de succes. Adriana Babin a luat locul I la un concurs din România

Embed:
O tânără din Orhei a revenit cu premiul întâi de la prestigiosul concurs din România, "Florile Ceahlăului".

Adriana Babin, în vârstă de 18 ani, a impresionat juriul cu o prestaţie de excepţie la nai şi astfel, a devansat alţi 70 de participanţi din ţara vecină şi Ucraina, care au concurat la proba de interpretare la instrumente muzicale.

"La instrumentişti au fost două categorii de vârstă, nouă, paisprezece ani şi cincisprezece, douăzeci şi cinci. Eu am fost în adoua categorie. Am cântat cu orchestra Floricică de la munte, de acolo din Piatra Neamţ."

Adriana este elevă la liceului de muzică "Ciprian Porumbescu" din Capitală. Primii paşi în lumea muzicii, i-a făcut însă la Orhei, de unde este originară.

"A fost de fapt alegerea mamei să încep să cânt la nai, dar pot să zic cu inima pe inimă că m-am îndrăgostit de nai. În familie chiar nu am muzicieni, însă cel mai mult m-a determinat să mă dedic naiului, profesorul meu."

Ion Negură, profesorul Adrianei,
spune cu mândrie că eleva sa este întotdeauna prima.

"Chiar mă uit, ce putere are ea şi o voinţă pentru că să fii şi într-un trio, pe urmă în cvartet, pe urmă în ansamblurile care sunt în şcoală, ea întotdeauna e prezentă".

Tânăra a participat la numeroase concursuri naţionale şi internaţionale în ţări precum: Serbia, Ucraina, Rusia şi Germania. Ea visează să cânte în orchestra "Lăutarii".

La festivalul "Florile Ceahlăului" din Piatra Neamţ au obţinut rezultate frumoase şi câţiva interpreţi de muzică populară din Moldova.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu