Muzică şi multă voie bună: Ziua Vinului va avea loc în data de 6 şi 7 octombrie, în PMAN

Embed:
Vinuri selecte din toate regiunile ţării, bucate tradiţionale, muzică, dar şi multă voie bună. De asta vor avea parte cei care vor veni în data de 6 şi 7 octombrie la Ziua Naţională a Vinului, organizată în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Acolo va fi amenajată şi o curte ţărănească. Oaspeţii, în special cei străini, vor vedea cum se confecţionează obiecte din lut, dar şi cum se gătesc bucatele tradiţionale moldoveneşti. Organizatorii au pregătit şi un program artistic bogat.

"De la 11.00 va fi înmânarea la patru premii. Deci va fi Orchestra Advahov, Zinaida Julea, Igor Rusu, asta de la început, de la 12.00-13.00, după asta o fanfară, şcoala vinului", a spus directorul Oficiul Naţional al Viei şi Vinului, Gheorghe Arpentin.

La fel ca în anii precedenţi, licoarea lui Bachus va fi sărbătorită şi la vinăriile din ţară. Totodată, 20 de producători moldoveni îşi vor prezenta producţia la Ziua Vinului organizată la Bucureşti.

"Genericul acestei sărbători va fi "Vin din sufletul Moldovei" şi are drept scop promovarea vinurilor cu Indicaţie Geografice, ca şi găranție a calităţii şi a originalitații vinurilor noastre", a spus ministrul Agriculturii, Nicolaer Ciubuc.

La această ediţie vor participa 60 de vinificatori. Printre ei, în premieră, vor fi şi cinci producători din România. La sărbătoare sunt aşteptaţi în jur de 50 de mii de turişti. Organizatorii spun că toate hotelurile din Capitală, dar şi cele care aparţin vinăriilor nu mai au camere disponibile. Totodată, în ţara noastră urmează să ajungă şi 16 jurnalişti din Italia, Polonia, dar şi România.

"Ziua Naţională a Vinului este defapt o rapsodie de toamnă când, atât succesele vinificatorilor, dar şi succesele industriei turismului se împletesc într-un mod deosebit în Piaţa Marii Adunării Naţionale, dar, în acest an, şi în toată ţara", a spus vicedirectorul USAID Moldova, Diana Lazăr.

Cheltuielile pentru organizarea evenimentului sunt estimate la 2,2 milioane de lei.
loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu