Muşcaţi de ureche şi epuizaţi. Luptătorii moldoveni au cucerit 26 de medalii la Verona

Embed:

Moldovenii au făcut furori la Festivalul Artelor Marţiale "Kombat League" de la Verona. Luptătorii noştri au cucerit 26 de medalii, iar cea mai importantă victorie a obţinut-o la profesionişti, Vitalie Matei. Acesta l-a învins prin knock-out pe italianul Jacopo Tarantino.

Luptătorii moldoveni de K-1 amator au participat zilele trecute la Festivalul Artelor Marţiale "Kombat League".

Sportivii noştri au reuşit să impresioneze la competiţia de la Verona, reuşind să câştige 12 medalii de aur în luptele după regulile K-1 şi două medalii de aur în luptele după reguli MMA. Sportivii moldoveni au mai cucerit şapte medalii de argint şi cinci de bronz. Mai mult, trei dintre aceştia s-au ales şi cu centuri de campion.

Unii sportivi spun că au avut parte de o experienţă bogată la acest festival, iar alţii au avut parte de lupte mai hazlii.

"Atât la profesionişti, cât şi la amatori acumulezi aceeaşi experienţă după luptă. Toţi sportivii au fost pregătiţi, iar acest lucru ne-a ajutat mult", a spus luptătorul Stanislav Reniţă.

"Am avut un adversar foarte şotios, care m-a muşcat de ureche. Până la urmă l-am învins şi am ocupat primul loc", zis luptătorul Constantin Botnari.

Unul dintre cele mai mari victorii la Kombat League l-a obţinut Vitalie Matei. Moldoveanul l-a învins prin knock-out pe Jacopo Tarantino într-o luptă la categoria de 71 de kilograme.

"Sunt foarte fericit pentru că am muncit foarte mult. În fine, am obţinut ceea ce mi-am dorit. Am avut o susţinere foarte mare. Colectivul nostru a fost foarte unit acolo, dar şi în sală au fost prezenţi mai mulţi moldoveni careu m-au susţinut", a declarat Vitalie Matei.

Organizatorii festivalului au rămas impresionaţi de evoluţia mldovenilor.

"Suntem mulţumiţi de rezultate. Sportivii noştri au obţinut rezultate maxime", a precizat preşedintele clubului Lion Octavian Orheianu.

"Toţi au rămas miraţi de lotul Republicii Moldova, asta chiar dacă ţara noastră a fost reprezentată la competiţie doar luptători de la clubul Lion. Am primit foarte multe complimente, ni s-a spus că avem un lot bun cu băieţi bine pregătiţi", a conchis preşedinte Federaţiei moldoveneşti de K-1 amator Dorin Damir.

La Festivalul de Arte Marţiale de la Verona au participat peste o mie de luptători din peste 50 de ţări. Moldova a fost reprezentată de 26 de sportivi.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu