Motivul pentru care Washingtonul îşi retrage din Venezuela tot personalul diplomatic rămas

Statele Unite îşi vor retrage tot personalul diplomatic încă prezent în ambasada lor din Caracas din cauza agravării crizei din Venezuela, a anunţat luni secretarul de stat Mike Pompeo, scrie agerpres.ro.
"Această decizie reflectă degradarea situaţiei în Venezuela şi constatarea că prezenţa personalului diplomatic în Ambasada SUA a devenit o constrângere asupra politicii americane", a postat pe Twitter Pompeo.
La 23 ianuarie, preşedintele Venezuelei Nicolas Maduro a anunţat ruperea relaţiilor diplomatice cu Statele Unite, care l-au recunoscut pe opozantul Juan Guaido preşedinte interimar al ţării, ordonând plecarea tuturor diplomaţilor. Dar, contestând legitimitatea lui Maduro, Washingtonul a refuzat să se supună.
Cu toate acestea, la 24 ianuarie, Departamentul de Stat a rechemat întreg personalul american neesenţial şi familiile diplomaţilor, sfătuindu-i de asemenea pe toţi cetăţenii americani din Venezuela să părăsească ţara.
Noi manifestaţii la apelul opoziţiei sunt prevăzute marţi în Venezuela, a cincea zi a unei pene uriaşe de curent ce a paralizat ţara, confruntată cu o profundă criză politică şi dificultăţi alimentare grave.

- Un diplomat american în Rusia avea în bagaj un obuz de mortier
- Statele Unite şi-au consolidat rolul de principal exportator de arme, cu peste o treime din totalul mondial
- NOI DETALII în cazul pe R Kelly. Ar fi apărut a treia casetă video în care cântărețul abuzează sexual mai multe minore
- Donald Trump a prezentat proiectul de buget, care prevede finanţarea zidului la frontiera cu Mexicul