Motivul pentru care un grup de protestari din Hong Kong au ars tricoul lui LeBron James

LeBron James, marea vedetă a ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA), a devenit fără să vrea ţinta protestatarilor furioşi din Hong Kong, după ce a criticat un manager din NBA care şi-a exprimat sprijinul pentru mişcarea de protest din oraşul aflat în sudul Chinei, scrie agerpres.ro.

Protestatarii au ars tricoul lui James în timpul unei manifestaţii care a avut loc marţi seară, în timp ce alţii făceau rapid memes-uri în engleză şi cantoneză pentru a le împărtăşi online, în care "King James" apare prosternându-se în faţa preşedintelui chinez Xi Jinping.

James le-a declarat săptămâna aceasta ziariştilor că managerul general al echipei Houston Rockets, Daryl Morey nu era "informat în legătură cu situaţia" din Hong Kong şi a "rănit" mulţi oameni atunci când şi-a exprimat pe Twitter sprijinul faţă de protestatari, la începutul acestei luni.

Mesajul lui Morey, care a fost şters rapid, a provocat indignare în China, unde Houston Rockets este cea mai populară echipă din NBA, datorită asocierii cu starul chinez al baschetului Yao Ming.

"Nu vreau să mă lansez într-un schimb de cuvinte sau de replici cu Daryl Morey. Dar eu cred că el nu ştia suficiente lucruri despre situaţia actuală (din Hong Kong) sau era prost informat", a declarat James pentru presă, înaintea unui meci din presezon cu Golden State Warriors. "Foarte multe persoane ar fi putut fi lezate, nu doar financiar, cu şi fizic, emoţional şi spiritual. Deci să fim mai atenţi la ce mesaje postăm, la ce spunem şi ce facem. Da, avem libertatea de exprimare, dar acest lucru poate antrena lucruri foarte negative", a adăugat el.

Aceasta nu este prima luare de poziţie a starului NBA, care s-a exprimat anterior pe diverse teme politice din Statele Unite, cum ar fi mişcarea Black Lives Matter.

Conducătorul NBA, Adam Silver, a apărat în schimb dreptul lui Daryl Morey la liberă exprimare. În ultimele două decenii, liga nord-americană de baschet s-a orientat către China, după ce a identificat-o ca fiind următoarea sa piaţă în afara Statelor Unite.

Controversa generată de NBA a stârnit o dezbatere continuă în SUA, unde companiile americane au fost criticate pe plan intern pentru autocenzurarea lor pe probleme legate de China.

Lasă un comentariu