MOTIVUL pentru care Porsche a oprit producția modelelor cu propulsie diesel

Modelele Macan și Panamera de la Porsche nu vor mai fi oferite în varianta cu motoare diesel, deoarece constructorul german susține că aceste propulsoare nu mai prezintă relevanță în volumul vânzărilor, scrie automarket.ro.

Astfel, Porsche a anunțat oficial că va opri producția modelelor sale cu motoare diesel, întrucât clienții aleg tot mai mult propulsoarele pe benzină sau cele hibride.

Mișcarea nemților a venit după ce ultima generație a lui Cayenne, a treia la număr, a fost lansată doar cu versiuni pe benzină.

În cazul modelului Panamera, doar 15% din totalul vânzărilor din 2017 au fost înregistrate de motoarele diesel, spre deosebire de benzină (35%) și propulsia hibridă (50%).

Potrivit publicației Autocar, care citează o sursă din companie, Porsche nu a renunțat definitiv la ideea de a oferi modele diesel în viitor, dar, în acest moment, “dieselul nu este așa de important” pentru ei.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu