Motivul pentru care Pamela Anderson este supărată fiindcă fundaţia clubului Olympique Marseille

Pamela Anderson a părăsit marţi gala fundaţiei clubului Olympique Marseille împreună cu prietenul său Adil Rami, fotbalistul acestei echipe, actriţa fiind furioasă să vadă că au fost strânşi 100.000 de euro pentru Notre-Dame de Paris, deşi seara era dedicată copiilor în dificultate din Marsilia, scrie agerpres.ro.

"Ieri seară, noi eram la gala anuală a l'@OM_Officiel ca să ajutăm la strângerea de bani pentru tinerii în dificultate din Marsilia", a explicat miercuri actriţa canadiană pe Twitter. "S-a strâns o sumă considerabilă pentru această cauză mare. Apoi, brusc, este propus un 'formidabil dar surpriză' pentru reconstrucţia Notre-Dame???".

"Cu această fabuloasă chitară a lui Bruce Springsteen au strâns o sumă aproape dublă faţă de tot ce fusese obţinut de la începutul serii pentru copii. Am fost atât de furioasă şi dezamăgită încât l-am întrebat pe Adil dacă putem pleca. Şi am făcut-o", a continuat ea.

"Cu siguranţă copiii din Marsilia ar fi avut mai mare nevoie de cei 100.000 de euro decât această catedrală care a primit deja donaţii de peste un miliard de euro din partea mai multor miliardari", a afirmat actriţa. Ea speră că "fundaţia OM va reveni asupra acestei donaţii şi o va îndrepta acolo unde este nevoie de ea".

Fără a-i răspunde direct Pamelei Anderson, Olympique Marseille a precizat miercuri, într-un comunicat, că suma totală strânsă marţi seară s-a ridicat la 439.760 de euro.

A doua zi după incendiul care a devastat Notre-Dame pe 16 aprilie, preşedintele american al lui OM, Frank McCourt, a anunţat pe Twitter că vrea să doneze pentru reconstrucţia catedralei o parte a fondurilor adunate.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu