MOTIVUL pentru care o companie aeriană rusă şi-a suspendat cursele spre Europa

Compania aeriană rusă Ural Airlines, care operează zboruri spre Munchen, Paris şi Roma, a anunţat că îşi suspendă toate cursele care au ca destinaţie Europa din cauza temerilor legate de propagarea noului tip de coronavirus (2019-nCoV), informează AFP, citează agerpres.ro.

Potrivit Ural Airlines, al cărei sediu general se află în Ekaterinburg, un oraş din regiunea Ural, zborurile sale spre Europa sunt "tradiţional frecventate de turişti veniţi în grupuri mari din China".

Turiştii chinezi folosesc în număr mare aeroporturile ruseşti ca puncte de tranzit spre destinaţii din ţări europene.

Niciun caz confirmat cu noul tip de coronavirus nu a fost înregistrat oficial în Rusia, care dispune de o frontieră terestră cu China pe o lungime de 4.250 de kilometri, traversată de numeroşi turişti chinezi.

În Extremul Orient, autorităţile ruse au anunţat închiderea mai multor puncte de trecere a frontierei, care ar trebui să fie redeschise după vacanţa de Anul Nou Chinezesc. Controalele au fost întărite pe aeroporturile din regiune.

Autorităţile sanitare chineze au anunţat miercuri 5.974 de cazuri confirmate de contaminare în China continentală, cu 1.400 mai multe decât în ziua precedentă, în timp ce bilanţul epidemiei s-a agravat şi a ajuns la 132 de victime.

Apărut în Wuhan, oraş din centrul Chinei, în decembrie, noul virus, la fel ca epidemia de SARS izbucnită în aceeaşi ţară în 2002-2003, se transmite între oameni şi cauzează grave tulburări respiratorii.
loading...

Lasă un comentariu