MOTIVUL pentru care butoanele "F" și "J" de pe tastatură au mici proeminențe

Cu siguranță ai observat deja că literele "F" și "J" de pe tastatură au două mici linii mai proeminente și, contrar credințelor populare, ele nu au fost create pentru a veni în ajutorul persoanelor oarbe.

Cele două muchii au fost create special pentru a te ajuta să îți poziționezi degetele în mod corect astfel încât să poți tasta fără a te uita la tastatură. Simplul ajutor al acestor două denivelări sporește viteza de dactilografiere, scrie unica.ro.

În momentul în care te așezi în fața tastaturii, degetele arătătoare trebuie să fie poziționate deasupra tastelor "F" și "J" și, astfel, cu mâna stângă poți acoperi tastele "A", "S" și "D", iar cu dreapta "K", "L" și "." (punctul). Ambele degete mari trebuie să stea pe bara "Space".

tastatura

Prin această metodă este încurajată tastarea cu două degete, mai ales că toate literele alfabetului se află la o întindere de deget unele de altele.

Proeminențele acestor taste, care poartă denumirea de Keyboard Bumps, au fost inventate în 2002 de către June E. Botich pentru a îmbunătăți viteza și precizia utilizatorului. Cererea de înregistrare a brevetului a fost făcută în aprilie 2002.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu