Moscova, arătată cu degetul. Spania crede că Rusia e implicată în criza din Catalonia

Embed:

Spania admite pentru prima dată într-un document oficial că are bănuieli privind implicarea Rusiei în criza din Catalonia. Potrivit publicaţiei "El Pais", informaţia apare într-un raport al instituţiei care se ocupă de protejarea spaţiului cibernetic al Spaniei.

În contextul referendumului şi declarării independenţei provinciei spaniole, anul trecut, în spaţiul mediatic, au acţionat entităţi finanţate de instituţiile guvernamentale ruse, se arată în raport. Statele Unite şi Marea Britanie au denunţat încă de anul trecut campania globală de manipulare şi dezinformare a Rusiei.

Până acum, guvernul spaniol s-a limitat doar să declare că o multitudine de ştiri false pro-separatism în Catalonia au fost transmise în 2017 prin intermediul unor servere aflate pe teritoriul Rusiei, dar nu au acuzat direct Kremlinul.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu