Moş Crăciun şi Alba ca Zăpada au venit la sărbătoare cu limuzina. Vezi unde a fost asta (VIDEO)

Embed:

Spiritul sărbătorilor de iarnă a ajuns şi la Orhei. Sute de instalaţii luminoase au înfrumusețat oraşul şi au creat o atmosferă de poveste. Sute de decorațiuni exclusiviste au împodobit şi în acest an cel mai înalt Pom de Crăciun din ţară, iar cei mai aşteptaţi oaspeţi, Moş Crăciun şi Alba ca Zăpada, şi-au făcut apariţia într-o o limuzină luxoasă.

Vedeta serii a fost Pomul de Crăciun, care este şi cel mai înalt brad din ţară, cu înălțimea de 24 de metri.

Cu un mesaj de felicitare, transmis live, a venit şi fostul primar de Orhei.

"Ca şi fiecare dintre voi, eu la fel am o dorinţă. Aş vrea ca înainte de Anul Nou să-mi pun o dorinţă fie la Moş Crăciun, fie la Dumnezeu. Dorinţa mea este ca în anul viitor, în fiecare an să fim împreună", a afirmat fostul primar al Orheiului, Ilan Şor.

La eveniment s-au adunat sute de vizitatori care spun că au rămas plăcut impresionaţi de frumuseţea Pomului de Crăciun, dar şi a întregului oraş. 

"Foarte frumos pentru copiii noştri, aşa e o mare bucurie, nu doar pentru ei, şi eu mă bucur că văd aşa frumuseţe. E foarte frumos şi să dea Domnul să fie în fiecare an aşa".

"Sunt foarte frumoase, foarte multe şi asta e o surpriză mare pentru copii. Totul e frumos, ca de obicei, la Orhei totul e frumos".

"Foare frumos, ca la Orhei nu-i.. nu ştiu, nu am văzut aşa ceva în altă parte. Am venit cu sora, cumnatul, nepoţii e foarte frumos".

Pe lângă pomul din inima oraşului, în Piaţa Vasile Lupu au fost amenajate mai multe figuri luminoase.

"Avem cel mai frumos brad al Republicii Moldova, este chiar şi cel mai înalt. Piaţa Vasile Lupu este amenajată după mine foarte şi foarte frumos, cu figuri noi, care în fiecare an noi schimbăm şi anturajul", a comunicat primarul oraşului Orhei, Pavel Verejanu.

Potrivit primarului de Orhei, o mare parte din banii alocaţi pentru amenajarea oraşului au fost donaţi de mai mulţi oameni de afaceri. Totuşi, principala atracţie a vizitatorilor urmează încă a fi inaugurată. Este vorba de un Târg de Crăciun, instalat şi în acest an în parcul de distracţii Orheiland şi care îşi va deschide uşile în data de 21 decembrie.

loading...

Lasă un comentariu