Moratoriul asupra verificărilor agenţilor economici, DISCUTAT de oameni de afaceri şi autorităţi

Embed:

Oamenii de afaceri şi reprezentanţii structurilor de control ale statului au dezbătut astăzi proiectul privind introducerea unui moratoriu asupra verificărilor.

Consultările au fost organizate de Ministerul Justiţiei, care propune ca percheziţiile şi controalele la agenţii economici să fie suspendate pentru şase luni. 

"Percheziţiile, indiferent de forma lor, la agenţii economici, vor fi interzise. Venim cu interdicţia de a se sechestra sau de a se sigila depozite, camera sau alte alte spaţii în care se află bunurile cu care agenţii economici îşi desfăşoară activitatea. La expirarea celor trei luni de zile noi trebuie să venim cu pachet de acte legislative care să reseteze sistemul de control", a declarat ministerul Justiţiei, Vladimir Cebotari.

Proiectul urmează să fie discutat mâine la şedinţa Guvernului, după care va fi expediat pentru adoptare parlamentarilor.

În data de 27 ianuarie, premierul Pavel Filip a solicitat stoparea abuzurilor comise asupra agenţilor economici, în special de către inspectorii fiscali și vameși.

Vineri, ministrul Finanţelor, Octavian Armaşu, a acceptat demisia şefului Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, Ion Prisăcaru, şi a directorului general al Serviciului Vamal, Tudor Balițchi.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu