Monumentului Limbii Române – o necesitate sau o nouă problemă?

Embed:

Instalarea unui Monument al Limbii Române în scuarul Academiei de Ştiinţe nu va soluţiona problemele ce ţin de denumirea limbii, vorbirea sau studierea acesteia, ci doar va tensiona situaţia din ţară. De această părere sunt unii invitaţii emisiunii Fabrika. Totuşi, unii spun că sculptura este o necesitate în memoria celor, care s-au jertfit pentru limba pe care o vorbim. 

Scriitorul Nicolae Dabija susţine că: "Suntem un neam datorită limbii noastre de aceea este firesc ca la Chişinău să fie şi un monument, care să fie dedicat nu atât limbii române cât celor, care s-au sacrificat pentru ea". 

"Orice monument mai ales dedicat limbii române este salutabil. Cât priveşte locul unde trebuie să fe instalat acest monument. Această convieţuire a unor monumente, care de fapt au obiectivitatea pentru rezistenţa naţională, alături de cele care marchează înrobirea acestui pământ românesc nu este prea bună", susţine doctorul în filologie română, preşedinte PNL, Vitalia Pavlicenco.

Totuşi unii invitaţi spun că instalarea monumentului ar putea încinge spiritile.

"Nu ştiu dacă acesta este cel mai potrivit moment al istoriei în care lămurirea privind limba trebuie să se petreacă, pentru că situaţia este atât de complicată în Moldova încât orice subiect va fi transformat în material exploziv", susţine invitatul permanent al emisiunii, Cristi Tabără.

Potrivit proiectului, viitoarea sculptură ar urma să aibă forma unei cărţi larg deschise, cu 20 de pagini metalice, unde vor fi citaţi mai mulţi poeţi. Monumentul urmează a fi construit până pe 31 august, iar preţul ar putea ajunge la un milion de lei. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu