Monument de arhitectură acoperit cu plăci de polisterol, faianţă şi termopane

Embed:

Unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură bisericească din Moldova, catedrala de la Comrat, este în plin proces de restaurare. Doar că lucrările nu au fost autorizate, iar muncitorii folosesc gresia, termopanele şi plăcile de polisterol.

"Euroreparaţia" catedralei Ioan Botezătorul din Comrat a început acum o lună. Şi deja aproape 80 la sută din autenticitatea exteriorului monumentului a fost pierdută. Asta pentru că elementele de arhitectură au fost acoperite cu plăci de polisterol, faianţă şi termopane. Mai mult, au fost schimbate şi geamurile, care au 150 de ani.

Reprezentanţii Agenţiei de Inspectare şi Restaurare a Monumentelor susţin că restabilirea monumentului de arhitectură nu este posibilă. Ei au întocmit un proces verbal, care va fi transmis procuraturii.

Reprezentanţii catedralei au refuzat să comenteze acuzaţiile autorităţilor. Iar locuitorii oraşului Comrat sunt mulţumiţi de noua faţadă a catedralei Ioan Botezătorul.

Catedrala Ioan Botezătorul din Comrat a fost construită în 1856 în stil ruso-bizantine. După frumuseţea şi valoarea sa, soborul cedează doar Catedralei din Chişinău.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu