Momo Challenge a ajuns şi în Moldova! Ce efecte psihice stau în spatele aplicaţiei periculoase

Un nou joc online, extrem de periculos, ameninţă, de câteva luni, copiii şi adolescenţii din toată lumea. Aplicaţia a devenit virală şi printre elevii din Republica Moldova, iar unii părinţi au apelat chiar la ajutorul psihologului pentru a-şi scoate copilul din mrejele acestui joc.

Este vorba de un personaj cu o înfăţişare grotească, care, după ce află mai multe detalii despre viaţa personală a jucătorului, îl ameninţă că va păţi ceva grav dacă nu urmeză comenzile lui.

Personajul jocului, o femeie înfiorătoare, i-a legătura cu adolescenţii şi copiii prin intermediul reţelelor sociale. Aşa a intrat în joc şi Bianca Puică, o elevă de 13 ani din Chişinău.

''M-a întrebat din ce ţară sunt. I-am spus că Moldova, dar nu i-am dat oraşul. M-a întrebat mai multe lucruri personale, dar în mare parte am zis că ar fi mai bine dacă nu i l-aţ da", a spus eleva, Bianca Puică.

''Practic el doar apăruse în telefonul fiicei mele şi eu l-am depistat practic la a doua, a treia zi şi nu a reuşit să se ajungă la provocari, el doar încerca să intre în încrederea copilului. Noi l-am blocat imediat'', a comunicat mama elevei, Ileana Puică.

Şi dacă Bianca a discutat puţin cu personajul necunoscut, în cazul unui prieten de-al fetei conversaţia a ajuns la provocări destructive.

''Să aprindă la 12 noaptea, 12 lumanari sau să vandalizeze casa vecinului, să spargă geamuri. Tot asta trebuia filmat şi expediat lui. Prietenul meu a întrebat ce se intamplă dacă nu fac. El i-a spus că ia trimis adresa lui, unde lucrează parinţii, şi l-a ameninţat că eu ştiu totul despre tine şi trebuie să faci că dacă nu…'', a povestit eleva, Bianca Puică.

Despre asta povesteşte şi psihologul Tatiana Cozman, în cabinetul căreia au venit deja mai mulţi părinţi după ce au depistat că copilul lor a fost ademenit de acest joc.

''Părinţii mi-au povestit că copilul lor doarme rău, se trezeşte cu o frică mare. În aceste jocuri se folosesc ameninţări la adresa părinţilor. Li se sugerează că dacă nu vor îndeplini o anumită sarcină, vor avea de suferit părinţii'', a afirmat psihologul, Tatiana Cozman.

Cei de la Procuratura Generală spun că nu au primit nicio plîngere de la părinţi în legătură cu acest joc, respectiv, nu au început nicio investigaţie. Oamenii legii au, însă, câteva sfaturi pentru aceştia, scrie canal3.md.

"Să fie apelat compania care prestează servicii în domeniul tehnologiilor informaţionale, vorbesc despre providerii care prestează internet, ca să fie identificate şi blocate anumite acţiuni care vin din partea răufacătorilor'', a declarat procurorul, Veaceslav Soltan.

Câteva sfaturi pentru părinţi au şi psihologii. Pentru început, adulţii trebuie să încerce să afle dacă copilul cunoaşte, sau nu, despre vreun joc asemănător.

''Să-i explicaţi copilului că, bineînţeles, acest personaj nu are puterea despre care vorbeşte şi, foarte important, este să-l asiguraţi pe copil că voi, părinţii, îl puteţi apăra de orice'', a menţionat psihologul, Tatiana Cozman.

Jocul a făcut până acum mai multe victime. În luna septembrie a anului trecut, o fată de 12 ani și un băiat de 16 ani din Columbia s-au sinucis după ce au intrat în mrejele ucigaşului virtual.

Două luni mai târziu, un tată din Franţa a depus plângere împotriva reţelelor YouTube şi WhatsApp, după ce fiul său de 14 ani s-ar fi sinucis din cauza aceluiaş joc.

Pe aceeaşi temă