Momentul în care trei indivizi fură un terminal de plată și îl scapă în mijlocul drumului. Ce a urmat (VIDEO)

Embed:

Furt cu peripeţii în capitala Ucrainei. Trei bărbaţi au fost suprinşi în Kiev de o cameră de supraveghere în timp ce furau un terminal de plată dintr-un magazin alimentar.

Din imagini se vede cum doi dintre indivizi încarcă obiectul în portbagajul unei maşini. Se pare însă că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg, întrucât, din cauza dimensiunii prea mari a terminalului, hoţii nu au reuşit să închidă uşa portbagajului. Şoferul nu a avut de ales şi a pornit la drum cu uşa deschisă.

După doar câţiva metri însă, terminalul a căzut în mijlocul drumului. În cele din urmă, indivizii au reuşit, totuşi, să fugă de la faţa locului, cu tot cu terminal.

Poliţiştii au cerut martorilor să facă declaraţii, pentru a-i identifica pe făptaşi.

loading...

Lasă un comentariu