Momentul în care șeful adjunct al IGP Gheorghe Cavcaliuc își ia la revedere de la colegi (VIDEO)

Embed:

Şeful adjunct al IGP, Gheorghe Cavcaliuc și-a luat astăzi rămas bun de la colegii de breaslă. Totodată, Cavcaliuc a scris pe pagina sa de Facebook că pleacă din poliție cu demnitate pentru că a lăsat în spate multe proiecte frumoase.

"Cunoașteți că am decis să îmi închei activitatea mea profesională în cadrul Inspectoratului General al Poliției și plec cu demnitate și capul sus, uitându-mă la ceea ce las în spate pentru Poliția Națională și societate.

În cei aproape 5 ani în calitate de conducător de rang înalt al Poliției Naționale și cei peste 19 ani dedicați activității polițienești, dar și ultimii 3 ani ca membru al Comisiei Unificate de Control pentru reglementarea conflictului transnistrean pe cale pașnică, am reușit împreună cu echipa de polițiști profesioniști și cu implicarea solidară a societății, să implementez proiecte inedite, enumerând câteva dintre ele:
#BUNICII_GRIJULII - pentru cei mai înțelepți dintre noi oamenii - 1700 de bunici voluntari.
#NEPOȚEII_GRIJULII- cu 300 de tineri voluntari.
#O_JUCĂRIE_PENTRU_ZÂMBETUL_COPIILOR - pentru mii de copii în situații de stres.
#COPIL_ȘCOLARIZAT_COPIL_PROTEJAT - pentru prevenirea abandonului școlar și a criminalității juvenile - dedicat celor 1900 de copii.
#SUPRAVEGHERE_DE_VECINĂTATE - cu 39 719 de voluntari din toate satele țării.
#OAMENII_DE_SUCCES_INSPIRĂ- desfășurat 2 ediții cu Eugen Doga și Svetlana Sainsus.
#DIN_CULISELE_POLIȚIEI - cu informarea corectă privind activitatea polițienească a 500 tineri din satele Moldovei", a scris Gheorghe Cavcaliuc.

CITEȘTE ȘI: Şeful adjunct al IGP, Gheorghe Cavcaliuc, pleacă din poliţie în politică: Voi fi în continuare alături de voi, cetățenii Republicii Moldova

Lasă un comentariu