MOMENTUL când aştepţi ca fotbaliştii să iasă de mână cu pici, dar ei ies cu MODELE

Embed:

Suporterii prezenţi la partida Waalwijk -  Emmen au avut parte de o mare surpriză la intrarea echipelor pe teren. Fotbaliştii au fost însoţiţi nu de copii, dar de modele în lenjerie intimă. 

Olandezii de la Waalwijk, formație din liga secundă, au avut o idee ingenioasă pentru a marca împreună cu suporterii Ziua Îndrăgostiţilor.

Înaintea meciului disputat împotriva celor de la FC Emmen, fotbaliștii nu au mai fost escortați de copii, ci au fost conduși la mijlocul terenului de modele în lenjerie intimă.

Chiar dacă fanii au rămas impresionaţi de momentul inedit de la începutul partidei, aceştia nu au avut parte şi de un final plăcut. Echipa gazdă, Waalwijk, a pierdut cu scorul de 0-1 partida şi rămâne pe ultimul loc în liga secundă.

Ajax Amsterdam a reuşit o victorie importantă în etapa a 23-a din Eredivisie. "Lăncierii" au învins în deplasare Groningen cu scorul de 2-1.

Oaspeţii au deschis scorul abia în minutul 60, prin Anwar El-Ghazi, iar peste zece minute Lasse Schone a dublat avantajul echipei sale, după ce a înscris din penalty. Groningen a redus din diferenţă în prelungiri, prin golul lui Danny Hoesen, care a înscris din lovitură liberă.

Tot în această etapă, Feyenoord Rotterdam a pierdut surprinzător partida cu FC Zwolle, scor 1-3.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu