MOMENT EMOȚIONANT! Un președinte de Parlament, surprins în timp ce hrănea bebeluşul (VIDEO)

Embed:

Preşedintele Parlamentului din Noua Zeelandă, Trevor Mallard, a fost surprins de fotoreporteri în timp ce hrănea cu biberonul bebeluşul unui coleg ocupat cu o şedinţă iar fotografia a devenit virală pe internet. În tot acest timp, Mallard era atent la ce se discuta în dezbaterea din Legislativ.  

Conform BBC, bebeluşul, pe nume Tūtānekai Smith-Coffey, este fiul lui Tāmati Coffey, parlamentar, şi a partenerului acestuia, Tim Smith, şi a fost născut în iulie.  

Coffey a trebuit să revină în Parlament după încheierea concediului de paternitate, scrie adevarul.ro.

"În mod normal, fotoliul preşedintelui de Parlament este folosit pentru a conduce dezbateri, dar astăzi un VIP îmi tine companie. Felicitări @tamaticoffey şi Tim pentru cel mai nou membru al familiei voastre", a scris Mallard pe Twitter.

Un alt parlamentar, Gareth Hughes, a fost văzut miercuri în timp ce ţinea copilul în braţe.  

Gestul este surprinzător, cu atât mai mult cu cât Mallard i-a reproşat unei colege în urmă cu câteva luni că a venit cu copilul în Parlament.  

Anul trecut, în august, premierul Noii Zeelande, Jacinda Ardern, şi-a luat fiica de trei luni la o adunare a ONU.

Lasă un comentariu