Moldovenii vor putea beneficia de mai multe ajutoare de la stat. Ce alocații vor primi

Embed:

Guvernarea vine cu o serie de iniţiative în continuarea programelor sociale. Toate reieşind din angajamentele asumate față de cetățeni.

În premieră pentru ţara noastră, partidul de guvernare propune ca toate familiile să primească lunar o alocaţie de stat de 200 de lei pentru fiecare copil, până la vârsta de 18 ani. Liderul democraţilor, Vlad Plahotniuc, a declarat că la acest program se lucrează de ceva timp. Veştile bune continuă pentru părinţi. Aceştia vor primi mai mulţi bani și la naşterea copiilor.

"Am discutat despre acea indemnizație unică, pe care o primesc familiile la nașterea copilului. Vorbim de o indemnizație unică este astăzi de 6.303 lei şi am și aici o veste bună care iarăşi reiese din situația economică la moment în RM. Noi ne putem permite să majorăm esenţial această indemnizaţie unică de la 6.303 lei – la 10 mii de lei la naşterea fiecărui copil", a declarat Vlad Plahotniuc, preşedintele PDM.

Guvernarea democrată vine din nou în sprijinul pensionarilor și altor categorii sociale cu venituri de până la 2 mii de lei. De Paşte, ca şi de Crăciun, aceştia vor primi un ajutor unic de 600 de lei. În total, este vorba de 610 mii de oameni care se vor bucura de un buget mai mari de sărbători. Vlad Plahotniuc a declarat astăzi, după şedinţa formaţiunii, că grija pentru pensionarii, care mulți ani au fost ignorați de guvernările precedente, este un angajament important al democraţilor.

"Chiar dacă sunt unii politicieni din opoziție, care încearcă să-i mintă pe pensionari că nu vor mai primi indexarea din aprilie. Nu este adevărat, pensiile vor fi indexate, așa cum este planificat. Tot așa, acești politicieni i-au mințit pe pensionari că nu vor primi cei 600 de lei pentru sărbătorile de iarnă, însă acest ajutor a ajuns deja la pensionarii cu venituri de până la 2 mii de lei, exact cum am promis. Mai mult, noi vom continua să oferim ajutoare de sărbători și, în ședința de astăzi, am decis să oferim din nou un ajutor de 600 de lei, de această dată - de sărbătorile de Paști, pentru pensionari și alte categorii sociale cu venituri de până la 2 mii de lei", a menționat Vlad Plahotniuc, preşedintele PDM.

După ce anterior, s-a decis ca tuturor copiilor cu vârsta de până la 18 ani să le fie eliberate gratis medicamentele, cu reţeta de la medic, azi guvernarea a venit cu propunerea ca un șir de preparate de primă necesitate, să fie oferite în mod gratuit, pentru toate categoriile de cetățeni. Vlad Plahotniuc a spus că există posibilitatea să implementeze această măsură chiar din luna februarie.

 "Mai exact, am decis ca circa pentru 80 de procente dintre cele mai răspândite și cu risc sporit maladii, să existe cel puțin un medicament, un preparat medicinal esențial, care să fie oferit absolut gratis, adică statul să-l compenseze complet, în proporție de 100%", a declarat Vlad Plahotniuc, preşedintele PDM.

Liderul PDM a mai precizat că toate proiectele care prevăd aceste majorări sunt deja pregătite.

În câteva săptămâni, când se va convoca o ședință a Parlamentului, documentele vor fi votate în prima lectură.

Potrivit legii, în a doua lectură, fracțiunea Partidului Democrat le va putea vota în următorul Legislativ, astfel încât oamenii să înceapă să primească ajutoarele anunțate cât mai curând posibil.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu