Moldovenii şi-au anulat vacanţele în China din cauza coronavirusului

Embed:

Epidemia de coronavirus îi sperie şi pe cei care au dat bani grei pentru o vacanţă în China. Potrivit operatorilor de turism din ţara noastră, aproape toate persoanele care au făcut rezervări pentru această destinaţie, le-au anulat. Fie că urmau să meargă în scop de serviciu, fie că şi-au planificat o vacanţă de lux, oamenii spun că nu ar risca nici în ruptul capului să plece în această perioadă în China.

Participanţii la cea mai mare expoziţie de turism din ţară susţin că toate rezervările pentru perioada ianuarie-martie au fost anulate, iar ofertele de călătorie în ţara asiatică nici nu au fost puse în vânzare.

"Avem peste 130 de contracte, aproape 300 de persoane care n-au ajuns în China, care au anulat turul. Oferte în China avem, dar nu le vindem. Nici nu le promovăm, nici nu le-am deschis la vânzare", a zis Ion Curmei, director agenţie de turism.

"Pentru ofertele în China a scăzut cererea din considerentul că lumea este panicată. Toţi practic revin şi cer ca să fie pachetele cumpărate rambursate", a zis Tatiana Juravei, director agenţie de turism.

"Acum este o perioadă foarte liniştită, lumea se cam teme să se ducă acolo. Nici noi nu am recomanda să-i ducem acolo. Lumea nici nu întreabă acuma. Chiar se tem", a zis Olesea Mictenco, director agenţie de turism.

Vizitatorii târgului de turism spun că nu ar pleca în această perioadă în China nici dacă ar fi gratuit.

"Nu, nici să-mi dea mie 100 de euro că nu plec. Acolo acuma e gripa aceasta şi nu doresc să am probleme cu sănătatea."

"Chiar degeaba să-mi dea că nu, trebuie să ne păstrăm sănătatea că şi aşa sănătatea e scurtă. Nu, niciodată în viaţă. Acum acolo e epidemie."

În schimb, alţi moldoveni susţin că o ofertă la preţ avantajos i-ar tenta să viziteze China, chiar şi în pofida coronavirusului.

"De ce nu? Eu am fost în Coreea şi nu m-am temut, şi dacă este virusul cela ce credeţi, chiar o să plec."

"Da, aş pleca. Nu mă sperie. Asta e pur şi simplu gripă ca şi la noi. Deloc nu mă sperie."

Până acum, cei care doreau să plece într-o destinaţie din China erau nevoiţi să scoată din buzunare cel puţin o mie de euro, însă virusul ucigaş a tăiat şi din preţuri.

Totuşi, operatorii de turism spun că în detrimentul acestor ieftiniri s-ar putea scumpi cu circa 20 de procente alte destinaţii, precum Turcia, Grecia şi Bulgaria.

loading...

Lasă un comentariu