MOLDOVENII SE HRĂNESC CU OTRAVĂ! 5 tone de mezeluri cu substanțe chimice, găsite alterate (FOTO EXCLUSIV)

Embed:

Peste 5 tone de carne fără acte de provenienţă, dar şi mezeluri alterate au fost depistate de către oamenii legii la două companii care produc și comercializează salamuri. Mai mult, s-a stabilit că agenții economici foloseau nitrați pentru prelucrarea cărnii stricate. Potrivit ofiţerilor de investigaţie, o bună parte din carne era adusă în ţară ilegal prin regiunea transnistreană. Schema frauduloasă activa de aproape doi ani, iar poliţiştii, deocamdată, au identificat trei persoane bănuite. 

În urma percheziţiilor, s-au depistat peste 7 milioane de lei necontabilizate.

"Sunt vizaţi mai mulţi agenţi economici care activează pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi compania care nemijlocit produce şi comercializează mezeluri şi semifabricate din carne.Companiile vizate gestionează o schemă frauduloasă fără contabilizarea operaţiunilor economice, bunurilor de plată", a comunicat şeful secţiei Urmărirea Penală, Direcția de Poliție Chişinău, Veaceslav Manole.

Mezelurile care ajungeau pe rafturile din magazine sau pieţele din ţară erau fabricate din carne alterată. Mai mult, membrii grupării infracţionale foloseau carnea unor animale care urmau să fie sacrificate, care se aflau în proces de deces sau care erau deja moarte.

"Materia primă care era folosită la confecţionarea mezelurilor era procurată atât de la producători autohtoni, cât şi de peste hotare. Peste 5 mii de kilograme fără documente şi peste 20 mii kilograme de produs care urma sa fie prelucrat", a spus şeful Direcţiei investigare fraude economice, INI, Alexei Bacoş.

Igienă precară în începerile unde se păstrau produsele, saci cu carne fără marcarea termenului de valabilitate, dar şi etichetarea produselor cu data de fabricare cu ziua următoare.

Sunt câteva dintre încălcările care au fost depistate de specialiştii Centrului de Sănătate Publică la cele două întreprinderi care aparţin bănuiţilor. Mai mult, specialiștii susțin că agenții economici foloseau substanțe chimice la prelucrarea cărnii alterate.

"Rezultatele de laborator, care sunt încă prealabile, au arătat că 21 de probe sunt pozitive la indicatorii microbiologici. A fost depistat depăşirea normei de nitriţi şi fosfaţi", a spus şeful Centrului Municipal de Sănătate Publică, Luminiţa Suveică.

Potrivit medicilor, substanţele chimice folosite la prelucrarea cărnii pot provoca insuficienţă renală.

"Nisip la rinichi, asta este aceiaşi fosfaţi care pe urmă petricelele astea mărunţite se fac împreună şi provoacă ca un fel de pietre. Se formează sau calcule în vezica biliară sau calcule în rinichi, care tot dacă se măresc, el se inclavează în duct şi nu permite la bilă să se ducă", a spus medicul toxicolog, Spitalul Sfânta Treime Chişinău, Alexandru Belecciu.

Investigaţiile în acest caz continuă. În cazul în care persoanele bănuite vor fi găsite vinovate, acestea riscă până la şase ani de închisoare.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu

EMISIUNI PUBLIKA »