Moldovenii efectuează tot mai multe plăţi cu cardul. În 2012, numărul lor a crescut cu 45,6 %

Embed:

Moldovenii preferă plăţile cu bani gheaţă, dar se pare că apelează tot mai des şi la cardul bancar. Numărul operaţiunilor de plată cu utilizarea cardurilor bancare a crescut considerabil în 2012. Datele Băncii Naţionale arată că au fost efectuate peste 2,5 miliarde de plăţi fără numerar. Asta înseamnă o creştere cu 45 de procente faţă de 2011.

În total, anul trecut, în Moldova au fost înregistrate aproximativ 19 milioane de tranzacţii cu carduri bancare emise în ţară. Cea mai mare parte, peste 80 la sută, au fost retrageri de numerar.

Totuşi, a crescut considerabil şi numărul plăţilor cu cardul. Astfel, fiecare a şaptea tranzacţie cu cardul a fost pentru plăţi fără numerar. În ţările Uniunii Europene, practic, fiecare a doua tranzacţie cu cardul este pentru efectuarea plăţilor.

O dată cu majorarea numărului de operaţiuni a crescut şi valoarea tranzacţiilor. În 2012, aceasta a fost cu peste 2,5 miliarde de lei mai mare şi a ajuns la 20 de miliarde de lei.

Peste 95 la sută din această sumă, mai mult de 19 miliarde de lei, au fost retrageri de numerar. Pentru plăţi cu cardul au fost utilizaţi 0,8 miliarde de lei, în creştere cu aproape 40 la sută faţă de anul 2011.

Potrivit datelor Băncii Naţionale, în Moldova este în circulaţie un milion 11 mii de carduri bancare.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu