"Moldovenii, deştepţi, dar fără susţinere din partea autorităţilor"

Embed:

Moldovenii sunt un popor inteligent, însă conducerea ţării nu ştie să valorifice potenţialul propriilor cetăţeni. Sunt afirmaţiile invitaţilor emisiunii Vox Publika, dar şi părerile telespectatorilor care au participat la un televoting pe marginea acestui subiect.

"Moldovenii sunt un popor deştept, ei supravieţuiesc în orice situaţie. În situaţia aceasta eu nu cred că ar supravieţui nemţii sau americanii, cu o pensie de 700 de lei. Nouă întotdeauna ni s-a insuflat că suntem un popor mic, un popor incapabil să ne gestionăm, să ne educăm copii, dar totul este diferit", consideră Alexandra Can, vicepreşedinte PNL.

"Ţara noastră este o ţară micuţă, dar procentual, în raport cu Rusia sau America, e o bogăţie minerală de oameni deştepţi, doar că nu au o valoare", menţionează Anatol Cotrobai, rezident Comedy Chişinău.

Unii invitaţi susţin că aspectele istorice şi-au lăsat amprenta.

"Noi am trecut printr-un mare cataclism. În urma războiului şi în urma sistemuluim, floarea neamului a trecut Prutul, astfel, deştepţii de aici au devenit o raritate", susţine Călin Vieru, om de afaceri.

Există voci care spun că anxietatea, caracteristică poporului nostru, este rezultatul unei conduceri incapabile.

"Ce ne lipseşte nouă, noi nu promovăm vârfurile. La noi se consideră un ajutor foarte mare atunci când nu eşti încurcat", opinează Veaceslav Kulciţkii, vicedirector Consiliul Consultativ de Expertiză.

"În Moldova lipseşte o cultură politică. Este o problemă pe care o avem de 20 de ani. Astfel, din cauza sistemului, cetăţenii nu au posibilitatea să se afirme", subliniază Fiodor Ghelici, preşedinte Asociaţia" Moldova Mea".

69 la sută dintre telespectatorii care au urmărit emisiunea susţin că moldovenii sunt destepţi, în timp ce 31 s-au arătat mai sceptici.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu