Moldovenii, despre posibilitatea organizării unui scrutin anticipat: Egoismul unor deputați ar putea provoca o criză economică şi socială

Embed:

Egoismul unor deputați ar putea provoca o criză economică şi socială în ţară. De această părere sunt moldovenii care au fost întrebaţi ce cred despre posibilitatea organizării unui scrutin anticipat. Asta în contextul în care, recent, deputatul PAS Dumitru Alaiba a declarat că alegerile anticipate trebuie organizate până când binomul PAS - PPDA va obţine majoritatea în legislativ. Afirmaţia a fost făcută în studioul televiziunii oligarhului penal Victor Ţopa, care este şi unul dintre patronii blocului "ACUM".

"Noi va trebui să facem atâtea alegeri, cât vor trebui, până când o să luăm guvernarea", a menţionat Alaiba.

În satul Pănăşeşti, raionul Străşeni, localnicii consideră că politicienii care insistă pentru organizarea anticipatelor nu doresc binele acestei ţări, ci sunt preocupați doar de propriile interese.

"Dar cui trebuie cheltuieli din nou? Mai bine să strângă bani la pensionari. Trebuie de dat afară, de alungat din ţară, dacă atâta politică vor", a spus Efrosenia Calmîş, pensionară.

Alţii sunt de părere că alegerile anticipate vor înseamnă alte sume de bani cheltuite din buzunarul cetățenilor:

"Banii sunt publici, sunt cheltuieli aiurea, politica e aiurea în ţara asta".

"Sa facă ceva bun pentru ţara, salariile să fie ridicate. Eu nu văd nimic bun în anticipate".

O mămică din oraşul Străşeni este indignată de insistenţa unor politicieni pentru anticipate.

"Am doi copii, îi întreţin singură şi un ajutor social mai bine mi-ar da mie, decât să facă alegeri anticipate. Eu am fost la alegeri o dată şi credeţi-mă nu sunt de acord încă o dată să merg la alegeri. Este egoism faţă de noi, moldovenii", a declarat femeia.

"Cheltuielile sunt mai mari, dar promisiunele sunt foarte mici. Cheltuielile se observă şi la salariu, şi să ridică preţuri la produse", a afirmat o altă femeie.

Cei din raionul Călăraşi îi îndeamnă pe deputaţii aleşi în noul Parlament să ajungă la un numitor comun privind formarea majorităţii parlamentare: "Să se împace acolo şi să facă o coaliţie şi să meargă mai departe, să nu cheltuiască nişte bani aiurea cu alegeri."

La Orhei, oamenii consideră că în cazul anticipatelor, blocul "ACUM" va avea cel mai mult de pierdut:

"Nu ar trebui pentru ţara noastră alegeri anticipate. Ce a făcut Andrei Năstase şi Maia Sandu ca să-i voteze?"

"Dacă lor nu se convine asta, nu înseamnă că trebuie să o facă de zece sau de 100 de ori".

Declaraţia scandaloasă a deputatului blocului "ACUM", Dumitru Alaiba, privind intenţia binomului PAS-PPDA de a provoca alegeri parlamentare anticipate, până va obţine majoritatea în legislativ, a fost dur criticată de analiştii politici şi de sociologi.

Potrivit acestora, Maia Sandu şi Andrei Năstase, suspectați că sunt marionetele unor oligarhi din afara țării, manifestă acum disperare şi acţionează fără scrupule împotriva cetăţenilor care nu îşi doresc alegeri anticipate.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu