Moldovenii cu picioarele pe pământ: Nu mai vor aderarea la UE şi nu mai cred în regimul liberalizat de vize

Pentru integrarea Moldovei în Unuinea Europeană optează 59 la sută dintre cetăţenii ţării. Pentru prima oară în ultimii ani, pentru aderarea la UE ar vota mai puţin de 60% din respondenţi. Potrivit sondajului sociologic, efectuat de Institutul IMAS, tot mai puţini moldoveni cred în timpul apropiat va fi anulat regimul de vize cu Uniunea Europeană.

În cazul în care referendumul cu privire la integrarea Moldovei în UE ar avea loc duminica viitoare, PENTRU ar vota 59% dintre respondenţi. În acelaşi sondaj, publicat în aprilie, această cifră era cu 3 la sută mai mare. Împotriva integrării ţării noastre în Uniunea Europeană ar fi votat 14%, cu 2 la sută mai mulţi decât în aprilie.

În comparaţie cu sondajul precedent, s-a redus cu 8% numărul celor care cred că Moldova va deveni membru al Uniunii Europene în următorii 5 ani. Cu unu la sută mai puţini oameni cred că acest lucru se va întâmpla în decurs de 5-10 ani.

Doar 4% dintre respondenţi cred că cetăţenii Republicii Moldova vor putea călători în Europa fără vize până la sfârşitul lui 2012. În aprilie, numărul acestora era de 3 ori mai mare.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu