Moldoveni, indignați de ilegalităţile comise în ultimele zile de către deputații PAS, PPDA și PSRM

Embed:

Moldovenii, inclusiv cei din diasporă, sunt indignați de ilegalităţile comise în ultimele zile de către deputații PAS, PPDA și PSRM, care au aruncat țara în haos.

Conaționalii noștri sunt nemulțumiți că liderii Blocului "ACUM", deşi se declară proeuropeni, s-au aliat cu proruşii socialiști. Mai mult, oamenii sunt speriaţi de planul odios de federalizare a ţării pus la cale de Rusia şi prezentat de Igor Dodon.

Conaţionalul nostu Vladimir Melnic a amintit pe pagina sa de Facebook de Iurie Roșca, cel care şi-a trădat electoratul şi
a menţionat că Maia Sandu chiar l-a întrecut. El afirmă că partidele PAS și PPDA ne-au vândut țara Rusiei.

Iar Pavel Macovei le-a amintit deputaților Blocului "ACUM" de gestul socialistului Vlad Batrîncea care a rupt harta României Mari în Parlament. Acum PSRM este însă partener de coaliție cu PAS și PPDA. Tânărul a precizat că Maia Sandu și Andrei Năstase au trădat unioniştii care i-au susţinut la greu.

Valentinei Geamana, stabilită în străinătate, nu-i vine să creadă în ce hău e aruncată țara. Așchiile vor sări de pe cei ce duc povara, nu de pe cei ce încearcă cu orice preț să guverneze, a mai adăugat conaționala noastră.

Şi Nadejda Barbarov a îndemnat deputații PAS și PPDA să se dezlipească de fotoliile mult râvnite și să meargă să învețe a munci pentru că numai în aşa mod vor putea fi mai umili.

Și moldoveanul stabilit în Italia Alexandru Cazacu este nemulțumit de coaliția ACUM - PSRM. Bărbatul a scris pe rețelele de socializare că naivii se bucură două zile de libertate, iar când înțeleg că au nimerit iar în brațele Rusiei, iau apă în gură până la următoarele alegeri. Totuși, electoratul Acum-ist care strigă „Bravo, Dodon!“ reprezintă cel mai frumos circ pe care îl poţi vedea vreodată, a concluzionat Alexandru Cazacu. 

Pe aceeaşi temă