Moldoveanca Anastasia Nichita a obţinut calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020

Tănăra luptătoare moldoveancă Anastasia Nichita a obţinut calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020. Sportiva de doar 20 de ani din satul Tătăreşti, raionul Străşeni, a ajuns să lupte pentru medalia de bronz în categoria de greutate de până la 57 de kilograme la Campionatele Mondiale, desfăşurate la Nur-Sultan, în Kazahstan.

Pentru a-şi asigura prezenţa la Olimpiadă, era de ajuns ca Anastasia să se claseze printre primele 5 sportive în categoria ei de greutate.

Anterior, la Jocurile Olimpice s-au mai calificat câteva sportive moldovence: aruncătoarea ciocanului Zalina Petrivska, înotătoarea Tatiana Sălcuţan, arcaşa Alexandra Mîrca și atletele Lilia Fisikovici şi Dimitriana Surdu.

"Toţi anii aceştia am muncit ca să mă calific la Olimpiadă şi, în sfârşit, s-a îndeplinit visul meu. De acum înainte să muncesc mult mai mult ca să obţin o medalie la Olimpiadă. Am văzut că este posibil. Se poate de luptat cu toate, indeferent de naţiune", a declarat Anastasia Nichita.

Ajunsă în finala mică, Anastasia Nichita se va confrunta pentru medalia de bronz cu nigeriana Odunayo Adekuoroye.

Lasă un comentariu