Moldovean ÎMPUŞCAT de un killer la Moscova. Momentul a fost surprins de camerele VIDEO

Embed:

Un om de afaceri din Moscova, originar din Republica Moldova, a fost împuşcat de şapte ori de un killer, însă a supravieţuit.

Tentativa de asasinare a avut loc marţi, la ora 07:00, când victima ieşea din casă, scrie mk.ru.

Potrivit presei ruse, killer-ul a împuşcat de 7 ori în biznesmanul Dmitrie Sarov, în vârstă de 30 de ani, în regiunea Balaşiha din suburbia Moscovei. Din fericire, acesta a rămas în viaţă şi la moment se află în stare critică în reanimare.

Sarov se ocupa cu transportarea mobilei, iar în momentul atacului se afla în parcare, de unde intenţiona să pornească la volanul unui camion. 

Soţia victimei a fost martorul tentativei de omor. Femeia a vazut de la geamul apartamentului cum un bărbat care purta haine de camuflaj, chipiu negru, mănuşi de culoare deschisă, dar şi cu o mască medicinală pe faţă, ţinea o armă în mână şi se îndrepta spre maşina lui Dmitrie Sarov. Şoţia victimei a alertat ambulanţa, după ce l-a văzut pe biznesman cum ieşea însângerat dintr-o scară din vecinătate.

Potrivit datelor preliminare, poliţia a reuşit să reţină atacatorul. 

 

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu