MoldovaGaz vrea un nou sistem informaţional. ANRE: Aceasta va duce la majorarea tarifului pentru consumatori

Embed:

Scandalul declanşat odată cu depistarea schemei frauduloase de la "ChişinăuGaz" a dus la suspendarea din funcţie a doar cinci angajaţi. În schimb, "MoldovaGaz" a considerat că este momentul potrivit ca să pună în discuţie necesitatea achiziţionării unui nou program informaţional, care ar evita comiterea unor fraude similare.

Preşedintele "MoldovaGaz", Alexandr Gusev, a declarat că fraudele de la "ChişinăuGaz" s-au produs, inclusiv, din cauza sistemul informaţional învechit.

"Noi examinăm, în prezent, posibilitatea de a achiziţiona un sistem informaţional care ne va permite să ţinem atât evidenţa contabilă, cât şi pe cea a consumului de gaz. "MoldovaGaz" are nevoie de câteva milioane de dolari, pentru a achiziţiona un produs bun. Deocamdată nu avem aşa bani, dar vorbim şi cu acţionarii şi cu ANRE, ca acest lucru să fie acceptat", a precizat Gusev.

Directorul ANRE spune, însă, că orice investiţie implică majorarea tarifelor la gazele naturale. Respectiv, Agenţia va examina cu mare atenţie propunerea furnizorului de gaze naturale.

"În cazul în care eficienţa lor va creşte şi va permite economisiri în altă parte pentru consumatori, atunci putem examina. În cazul în care ei vor doar să investească, dar un efect clar nu pot demonstra, atunci este clar că investiţia respectivă nu are sens şi atunci n-o acceptăm în tarife", a punctat directorul ANRE, Victor Parlicov.

La rândul lor, oamenii spun că nu mai este loc pentru alte majorări ale tarifelor.

Moldova-Gaz a anunţat, anterior, că întreprinderea a reuşit să încaseze deja 16 din cele 24 de milioane de lei, prejudiciu cauzat în urma aplicării schemei frauduloase, depistate de ANRE.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu