Moldova va obţine 16 milioane de euro pentru combaterea TUBERCULOZEI

Republica Moldova va obţine în următorii doi ani 15,8 milioane de euro din partea Fondului Global de Combatere SIDA, Tuberculozei şi Malariei. Pentru controlul HIV/SIDA este prevăzută suma de 7,1 milioane de euro, iar pentru controlul tuberculozei – 8,7 milioane de euro, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, vor fi finanţate activităţile incluse în programele naţionale de profilaxie şi control al tuberculozei şi infecţiei HIV pentru anii 2016-2020.

Republica Moldova a depus aplicaţiile pentru continuarea granturilor Fondului Global destinate prevenirii şi controlului TB şi HIV/SIDA la începutul anului 2017. 

Începând cu anul 2003, Fondul Global a acordat Republicii Moldova investiţii în valoare de aproximativ 115 milioane de dolari pentru susţinerea programelor naţionale de prevenire şi control al tuberculozei şi HIV/SIDA, scrie adevarul.ro


loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu