"Moldova va fi afectată de criza economică mondială", prognozează experţii

Embed:

Economiile europene se prăbuşesc una după alta, raitingul celei mai mari economii din lume, cea a SUA, a fost redus, iar bursele mondiale au avut ieri o adevărată zi neagră de luni. Dacă această situaţie va continua mai multe luni la rând, economia Republicii Moldova va resimţi cu siguranţă efectele crizei. De această părere sunt experţii invitaţi, azi, 9 august, la Fabrika.

Potrivit directorului Expert Group, Valeriu Prohniţchi, criza ce a cuprins ţările care la moment sunt cu economia la pământ se explică prin faptul că acestea au trăit peste cât le ţine cureaua şi au încheiat contracte mult prea generoase. Expertul consideră că Moldova ar putea fi lovită şi ea de criza mondială.

"Ar putea să se reducă exporturile, volumul de asistenţă multilaterală pe care o primeşte Republica Moldova de la partenerii externi, vor avea de suferit moldovenii care muncesc peste hotare", precizează Valeriu Prohniţchi. Acesta adaugă, însă, că pe termen scurt, ţara noastră va fi relativ protejată, deoarece este puţin implicată în sferele financiare mondiale.

La fel de optimist este şi fostul ministru al economiei Alexandru Muravschi.

"Dacă această criză va dura mai mult de câteva luni, şi va trece în sectorul real, va fi afectată şi Republica Moldova. Însă şi SUA, şi Europa caută soluţii şi în scurt timp problema va fi rezolvată, fără a fi resimţită la noi", menţionează acesta.

Mai pesimist se arată expertul economic Natan Garştea. "Nu aş fi atât de optimist să spun că nu vom fi afectaţi. Dacă se va declanşa o criză în mărime deplină, companiile noastre care colaborează cu firme străine şi oamenii care lucrează peste hotare vor avea de pierdut. Criza din 2008 în câteva luni a ajuns şi la noi şi ne-a afectat destul de puternic.  Iar 2009 a fost un an negru pentru economia Republicii Moldova", subliniază Garştea.

Iar preşedintele Asociaţiei Businessului Mic şi Mijlociu, Eugen Roşcovan, spune că şi agenţii economici resimt toate fluctuaţiile care au loc pe plan internaţional. "Criza din 2008 a afectat agenţii economici. Şi atunci, şi acum ei şi-au redus numărul de angajaţi, iar tendinţa este una în continuare negativă. Concomitent, scad şi veniturile acestor întreprinderi", explică Roşcovan.

El mai spune că în lume, în prezent se atestă un pesimism accentuat în rândurile investitorilor, iar oamenii care dispun de resurse preferă să se retragă de pe piaţă.

 

 

 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu