Moldova va avea un acord cu Fondul Monetar Internaţional. Declaraţia lui Pavel Filip

Embed:

Moldova va avea un acord cu Fondul Monetar Internaţional. La un acord de principiu în acest sens au ajuns experţii FMI cu autorităţile. Declaraţia a fost făcută de către şefa misiunii care s-a aflat în ţara noastră între 5 şi 15 iulie, Ivanna Vladkova-Hollar, la Washington.

Programul de reforme economice va avea o durată de trei ani şi prevede o finanţare de 179 de milioane de dolari.

Decizia finală privind aprobarea acordului va fi luată de conducerea Fondului, în octombrie. Până atunci, autorităţile de la Chişinău urmează să implementeze setul de acţiuni prioritare convenite cu FMI. Noul document va avea la bază doi piloni. Este vorba despre politicile de asigurare a stabilităţii macroeconomice şi financiare, precum şi reformele de facilitare a creşterii economice.

Despre realizările care duc la reluarea finanțării externe a scris prim-ministrul Pavel Filip, pe pagina sa de facebook. Premierul a menționat că este un pas important pentru credibilitatea economică a Moldovei și este dispus să continue modernizarea țării. 

Iar preşedintele parlamentului, Andrian Candu, consideră că vestea de la Washington este aprecierea muncii enorme, depuse în ultimele 6 luni pentru stabilitate, predictibilitate și echilibru.

Oficialul a scris pe pagina sa de pe o reţea de socializare că autorităţile au datoria de a păstra același ritm crescut de implementare a reformelor și de a continua colaborarea excelentă interinstituțională Parlament-Guvern.

Şi deputatul european Andi Cristea a salutat, într-o postare pe pagina sa de facebook, faptul că Moldova şi FMI au ajuns la o înţelegere privind încheierea unui nou acord.

În acest context, Cristea consideră că şi Guvernul de la Bucureşti ar trebui să urgenteze acordarea primei tranșe din împrumutul bilateral de 150 de milioane euro. Potrivit parlamentarului, şi Comisia Europeană va da undă verde pentru reluarea suportului bugetar pentru Moldova. Andi Cristea califică această înţelegere ca o victorie a guvernului Filip și o confirmare a seriozității față de partenerii internaționali ai Republicii Moldova. 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu