Moldova va acorda ajutor de un milion 200 de mii de lei ţărilor care au suferit în urma inundaţiilor

Republica Moldova va acorda un ajutor de un milion 200 de mii de lei, sau aproximativ 80 de mii de euro, Chinei, Poloniei, Azerbaidjanului şi Tadjikistanului, care au avut de suferit în urma calamităţilor naturale din ultimele săptămâni. Această decizie a fost luată astăzi, în cadrul şedinţei Guvernului.

Fiecare ţară va primi câte 300 de mii de lei, adică în jur de 20 de mii de euro.

Amintim că În Polonia au murit 16 oameni, iar alte câteva mii au rămas fără locuinţe. Pagubele provocate de ploi se ridică la peste două miliarde de euro.

Iar în China,  din cauza indundaţiilor au murit cel puţin 50 de persoane, iar pagubele provocate sunt estimate la 48 de milioane de euro.

În Tadjikistan, aproximativ 20 de oameni sunt daţi dispăruţi. Ploile torenţiale au distrus mii de hectare de plantaţii de bumbac şi de cereale, iar pagubele sunt de ordinul zecilor de milioane de euro.

Lasă un comentariu