Iurie Leancă: Moldova trebuie să-și continue parcursul european și să primească fonduri de pre-aderare la UE

Republica Moldova trebuie să-și continue parcursul european și să primească fonduri de pre-aderare la Uniunea Europeană. Este convingerea liderului PPEM, Iurie Leancă, candidat la alegerile Parlamentului European pe lista partidului "pro-România" din ţara vecină. Politicianul și-a prezentat prioritățile pentru scrutinul europarlamentar alături de președintele formațiunii, Victor Ponta, și comisarul pentru Politica Regională al Comisiei Europene Corina Crețu.

"Nu ne vom limita doar la perspectiva europeană, ci vom insista pentru oferirea de fonduri de pre-aderare pentru Republica Moldova, fiindcă dacă nu vom face acest lucru, sunt convins că discrepanța dintre noi și România la produsul intern brut per capita va crește. Vom face tot posibil pentru a identifica fonduri ca ceea ce am lansat, inițiat cu dl Ponta în 2013 - 2014, poduri peste Prut, să le construim", a menţionat Leancă.

Iurie Leancă a fost propus pe lista pro-România de către fostul premier de la București Victor Ponta. Politicianul se arată convins că liderul PPEM va putea reprezenta cu succes moldovenii în Parlamentul European.

"Să vorbesc eu din numele celor din Republica Moldova, nu stau aici, nu am mulți prieteni, nu știu exact problemele. Iurie Leancă le cunoaște și poate la Bruxelles să sprijine ceea ce înseamnă lucruri concrete. Cum se fac procedurile pentru folosirea banilor europeni, cum se fac proiectele să le prelungim din România până în Moldova", a precizat Victor Ponta. 

"Având un cetățean care locuiește direct în Chișinău, nu numai cu rădăcini în Republica Moldova, nu numai prieteni, cu atât mai mult sunt convinsă că parcursul european al Republicii Moldova va fi dus mai departe, iar cetățenii Republicii Moldova vor avea parte de o viață mai bună", a menţionat Corina Creţu, comisar pentru Politica Regională al Comisiei Europene.

Alegerile europarlamentare vor avea loc în data de 26 mai. În țara noastră, vor fi deschise 36 de secţii de votare.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu