Moldova și România vor să realizeze proiecte comune în domeniul turismului

Cooperarea moldo-română în domeniul turismului și perspectivele de realizare a unor proiecte comune care ar impulsiona dezvoltarea acestei ramuri în ambele țări au fost analizate astăzi, în cadrul întrevederii premierului Pavel Filip cu ministrul Turismului al României, Bogdan Gheorghe Trif. Oficialul se află în țara noastră cu ocazia participării delegației române la Expoziția Internațională Specializată de Turism „Tourism. Hotels. Leisure.” 2018, care se desfășoară în perioada 29 martie - 1 aprilie, la Chișinău.

În cadrul discuțiilor, prim-ministrul a accentuat rolul important al turismului pentru Republica Moldova, subliniind necesitatea valorificării potențialului existent pe acest segment, prin promovarea activă a țării noastre ca destinație turistică. Pavel Filip a subliniat că o atenție deosebită se acordă dezvoltării turismului rural, care se bucură de popularitate și peste Prut, menționând oportunitatea preluării experienței României în acest sens.

La rândul său, Bogdan Gheorghe Trif a spus că prin eforturi comune ramurile turismului din cele două țări pot fi dezvoltate, astfel încât să contribuie la creșterea economiilor naționale. Oficialul și-a exprimat deschiderea pentru elaborarea unei strategii comune de popularizare a destinațiilor turistice din Republica Moldova pe piața română, dar și pentru promovarea unor trasee turistice transfrontaliere, precum Drumul Vinului și Drumul Mănăstirilor.

Totodată, părțile și-au exprimat interesul pentru crearea pachetelor turistice comune pentru piețele țintă din Asia și au vorbit despre simplificarea procedurii de intrare a cetățenilor străini în Republica Moldova. De asemenea, a fost relevată importanța utilizării diferitor instrumente de promovare turistică, precum și a elaborării politicilor pentru o dezvoltare durabilă a sectorului.

Potrivit datelor oficiale, anul trecut circa 2,24 milioane de cetățeni români au vizitat Republica Moldova. Această cifră este în creștere cu 11% față de anul 2016.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu