Moldova SE SUFOCĂ de căldură. Codul galben de caniculă se prelungește

Embed:

Meteorologii au prelungit codul galben de caniculă până în data de 28 august. Astfel, cel puţin până miercuri, în toată ţara sunt prognozate temperaturi de foc. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, mercurul din termometre va urca, în timpul zilei, până la 33 de grade Celsius.

Pentru a evita problemele de sănătate, medicii recomandă să consumăm cât mai multe lichide, fructe și legume şi să evităm expunerea îndelungată la soare, mai ales în orele amiezii.

Totodată, meteorologii menţin şi codul galben de secetă hidrologică. Oamenii sunt îndemnaţi să consume resursele de apă raţional şi să nu dea foc deşeurilor menajere în locuri neautorizate pentru că există riscul izbucnirii incendiilor.

PUBLIKA.MD amintește că astăzi cerul va fi variabil. La Briceni şi Soroca, termometrele vor indica 30 de grade, iar la Bălţi, cu unul mai mult. La Orhei vor fi 32 de grade, iar la Tiraspol se vor înregistra 34 de grade. La Leova, Comrat şi Cahul maxima va ajunge până la 35 grade Celsius.

În Capitală, astăzi, vor fi 34 de grade Celsius. În următoarele zile, termometrele vor indica ziua între 29 şi 34 de grade, iar noaptea vor varia între 14 şi 19.

Astăzi, în cea mai mare parte a Europei cerul va fi variabil. La Madrid sunt prognozate ploi şi 28 de grade. La Paris şi Berlin vor fi 33 de grade, iar Londra 32 de grade Celsius. La Roma se aşteaptă 31 de grade, iar la Viena cu un grad mai puţin. La Praga sunt anunţate 29 de grade, iar la Varşovia şi Budapesta vor fi 31 de grade Celsius. La Belgrad maxima va fi de 33 de grade.

În Capitala României sunt prognozate 34 de grade, iar la Atena 35 de grade Celsius. La Ankara temperaturile scad până la 22 de grade Celsius. La Kiev vor fi 28 de grade, iar la Moscova nu va fi mai cald de 22 de grade Celsius. 

 

Lasă un comentariu