''Moldova nu are nevoie de permisiunea cuiva ca să devină membru al Uniunii Europene''

Embed:

Moldova se va dezvolta stabil numai dacă va urma calea europeană. Declaraţia a fost făcută de vicepreședintele fracţiunii Socialiştilor Democraţi din Parlamentul European, Knut Fleckenstein, în faţa studenţilor Universităţii de Stat. Însoţit de preşedintele Parlamentului, Igor Corman, oficialul a susţinut o prelegere despre viitorul Moldovei.

"Un stat ca Republica Moldova nu are nevoie de permisiunea cuiva ca să devină membru al Uniunii Europene. Însă e obligatoriu contactul permanent cu partenerii din Federaţia Rusă pentru a soluţiona neînţelegerile", a menţionat vicepreşedintele Fracţiunii Socialiştilor Democraţi din PE, Knut Fleckenstein.

La rândul său, preşedintele Parlamentului, Igor Corman le-a dat asigurări studenţilor că Moldova nu va face niciun pas înapoi din drumul european.

"Într-o bună zi RM va fi şi membru al familiei europene. Nu există o altă alternativă. Este o evoluţie firească. Suntem o ţară europeană, suntem un popor european şi acesta este drumul nostru", a declarat Igor Corman.

Cei doi oficiali au răspuns la întrebările studenţilor, care le-au spus politicienilor să-şi respecte promisiunile.

"Tinerii aşteaptă locuri de muncă, aşteaptă oportunităţi, diverse programe interactive, posibilitatea de a studia peste hotare şi de a reveni înapoi în ţară şi de a primi salarii decente aici".

"Ca să fie o oarecare disciplină în ţară, democraţia trebuie să fie la un nivel înalt. Uniunea Europeană o să fie o soluţie mult mai bună".

În cadrul vizitei la universitate, Igor Corman și Knut Fleckenstein au participat la o acțiune de plantare a copacilor.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu