Moldova în fruntea topului statelor europene cu cel mai mic salariu mediu pe economie

Republica Moldova este pe ultimul loc din Europa la capitolul salariul mediu pe economie. În ţara noastră venitul mediu este de 263 de dolari net lunar, transmite zf.ro cu referire la o analiză realizată de Wikipedia.

Potrivit analizei, alături de Moldova în coada topului se află Albania, 264 de dolari net şi Ucraina, 303 dolari. Ţara vecină România se află pe locul şase în topul statelor europene cu cel mai mic salariu mediu, după Bulgaria şi Macedonia.

Conform datelor Wikipedia cele mai mari salarii medii din Europa se înregistrează în Elveţia, 5.600 de dolari net pe lună, Luxemburg, cu un salariu mediu net de 4.230 de dolari pe lună şi Irlanda, cu 4.028 dolari pe lună.

Analiza realizată de Wikipedia ia în calcul salariile medii nete şi brute din statele europene, calculate atât în monedele naţionale ale fiecărui stat precum şi în dolari, însă datele disponibile vizează perioade de timp diferite. Pentru Monaco şi San Marino nu există date în analiza celor de la Wikipedia.

Salariul mediu este unul dintre cei mai importanţi indicatori ai unei economii, acesta fiind unul dintre principalii factori luaţi în considerare de investitori care vor să-şi deschidă facilităţi de producţie sau centre de servicii în diferite ţări.

În plus, salariul mediu pe economie are o importanţă majoră pentru că evoluţia acestuia este luată în considerare atunci când se calculează pensiile.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu