Moldova, Georgia şi Ucraina, împreună în faţa provocatorilor externi. Andrian Candu: E timpul să ne facem auziţi

Embed:

Moldova, Georgia şi Ucraina sunt hotărâte să-şi fortifice capacităţile comune de apărare în faţa provocatorilor externi. Asigurările vin din partea preşedintelui Parlamentului, Andrian Candu, omologul său georgian, Irakli Kobakhide, și președintele Radei Supreme de la Kiev, Andriy Parubiy.

În cadrul sesiunii de inaugurare a Adunării interparlamentare Moldova, Georgia, Ucraina, care se desfăşoară la Tbilisi, cei trei oficiali au cerut Statelor Unite ale Americii şi Uniunii Europene susţinere în implementarea reformelor democratice.

"Este timpul să vorbim toţi într-un glas şi să ne facem auziţi. Sunt fericit că într-un timp atât de scurt am avut trei mari conferinţe interparlamentare în ţările noastre", a declarat Andrian Candu, preşedintele Parlamentului.

Andrian Candu le-a spus celor doi oficiali din Ucraina şi Georgia că pentru a creşte nivelul de securitate în regiune este nevoie ca toate cele trei ţări să coopereze şi să-şi coordoneze acţiunile. Şeful Legislativului este convins că în următoarea perioadă vor exista provocări din partea Rusiei, întrucât în Moldova şi Ucraina sunt programate alegeri.

Andrian Candu spune că, cel mai probabil, vor fi comise atacuri hibride care vor ținți cele mai sensibile zone și se va încerca subminarea evoluțiilor democratice.

"Doamnelor şi domnilor, de nenumărate ori în ţara noastră au fost făcute investigaţii prin care s-a stabilit că Rusia s-a implicat ilegal în mai multe domenii, fapt ce pune în pericol integritatea teritorială, securitatea naţională şi democraţia", a spus Andrian Candu, preşedintele Parlamentului. 

La întrevederea de la Tbilisi, cei trei oficiali au semnat ca statutul Adunării interparlamentare Moldova, Ucraina, Georgia, să fie unul consultativ. Asambleea urmează să faciliteze colaborarea pentru politici comune de securitate, implementarea reformelor și apropierea de UE.

Din delegația Republicii Moldova, condusă de Andrian Candu, face parte președintele comisiei politică externă și integrare europeană, Violeta Ivanov, președintele comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, Eugen Carpov, dar şi deputații Mihaela Spătari şi Grigore Cobzac.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu