Moldova are un nou Guvern! Cabinetul de miniştri condus de Iurie Leancă a primit votul de încredere al Parlamentului

Embed:

Noul Guvern, condus de Iurie Leancă, a fost votat de Parlament cu 58 de voturi, acum câteva minute. Astfel, după ce au dezbătut Programul de activitate al noului Cabinet de miniştri şi lista membrilor acestuia, aleşii poporului au dat vot de încredere noului Executiv.

Au votat pentru deputaţii PLDM, PD, cei din grupul Hadârcă şi deputaţii neafiliaţi Sergiu Sîrbu, Vadim Mişin şi Veronica Abramciuc. Deputaţii neafiliaţi din grupul socialiştilor au votat "contra", la fel şi deputatul neafiliat Mihai Godea. Comuniştii au părăsit sala înainte să fie supus votului noul Guvern. 

În noul Executiv vor fi 16 ministere şi 4 fotolii de viceprim-ministru. 

Potrivit Constituţiei, după acordarea votului de încredere de Parlament, preşedintele Republicii Moldova numeşte Guvernul. Ulterior, membrii noului Cabinet de miniştri vor depune jurământul de credinţă în faţa şefului statului.

Guvernul îşi exercită atribuţiile din ziua învestirii.

Publika.md aminteşte că, pe 5 martie, Guvernul Filat a primit vot de neîncredere din partea deputaţilor. 54 de parlamentari s-au pronunţat pentru demiterea Executivului, prin moţiune de cenzură, pentru suspiciuni de corupţie.

Iată numele miniştrilor care vor forma noul Executiv:

Ministrul Economiei -  Valeriu Lazăr

Ministrul Finanţelor - Veaceslav Negruţa

Ministrul Justiţiei - Oleg Efrim

Ministrul Afacerilor Interne - Dorin Recean

Ministrul Afacerilor Externe si Integrarii Europene - Natalia Gherman

Ministrul Apărării - Vitalie Marinuţa

Ministrul Dezvoltării Regionale si Construcţiilor - Marcel Răducan

Ministrul Agriculturii si Industriei Alimentare - Vasile Bumacov

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor -  Vasile Botnari

Ministrul Mediului - Gheorghe Şalaru

Ministrul Educaţiei - Maia Sandu

Ministrul Culturii - Monica Babuc

Ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei - Valentina Buliga

Ministrul Sănătăţii - Andrei Usatâi

Ministrul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor - Pavel Filip

Ministrul Tineretului şi Sportului - Octavian Bodişteanu

Vicepremier responsabil pentru reintegrare - Eugen Carpov

Vicepremier pe probleme sociale - Tatiana Potîng.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu