Moldova ar putea plăti o datorie de 50 de milioane de dolari companiei ucrainene, Energoalliance

Embed:

Republica Moldova ar putea plăti o datorie de 50 de milioane de dolari companiei ucrainene, Energoalliance, care ar avea legături cu Veaceslav Platon, supranumit raiderul numărul 1 în CSI.

Decizia a fost luată de o instanţă din Statele Unite, în 23 august. Suma impunătoare reprezintă o factură pentru energie electrică, încă din 1999. Guvernul Sandu a alocat 59 de mii de dolari pentru achitarea serviciilor juridice unei companii americane, care reprezintă interesele Republicii Moldova în acest proces în SUA. Decizia instanţei din 23 august, emisă în Statele Unite, a fost deja contestată de Chişinău.

În acea perioadă, Republica Moldova a cumpărat energie din Ucraina, prin intermediul unei companii off-shore, înregistrată în Insulele Virgine Britanice. În urma acestei colaborări s-a acumulat o datorie de aproape 11 milioane de dolari. Ulterior, dreptul de a rambursa pretinsa datorie a fost atribuită firmei "Energoalliance".

În 2010, Tribunalul de Arbitraj comercial din Paris a stabilit că ţara noastră trebuie să achite peste 46 de milioane de dolari, sumă care include datoria propriu-zisă, dobânzi de întârziere şi cheltuieli pentru judecată. În tot acest timp, autorităţile de la Chişinău au contestat deciziile de judecată emise de instanţele străine.

Trei ani mai târziu, "Energoalliance" a fuzionat cu firma ucraineană Komstroy, devenind astfel succesoare de drept. Într-o investigaţie Rise Moldova, care face referire la o notă informativă a Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, Energoalliance a jucat un rol important în schema Laundromatului rusesc. Mai exact, a garantat plata unei datorii de 30 de milioane de dolari pe care offshore-ul britanic "Valemont Properties Ltd", o avea față de alt offshore – Westburn Enterprises Ltd, ambele vizate în schema spălării banilor.

Nu este curată nici compania Komostroy. Potrivit rise.md, asociatul majoritar, Dmitro Sarnaţki este partener cu omul de afaceri Vitali Podvişevski, un interpus de-al controversatului bancher Veaceslav Platon, un arhitect al Laundromatului, condamnat anul trecut în Republica Moldova la 25 ani de detenție pentru escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari în dosarul fraudei de la Banca de Economii. La sfârşitul lunii august, la propunerea ministrului Justiţiei, Olesea Stamate, guvernul Sandu a aprobat suma de 59 de de mii de dolari pentru achitarea serviciilor juridice unei companii americane, care reprezintă interesele Republicii Moldova în acest proces în SUA.

Decizia instanţei din 23 august, emisă în Statele Unite, a fost deja contestată de Chişinău. Guvernul PSRM-ACUM a prezentat cetățenilor țării o nouă factură a incompetenței lor. Așa a comentat acest caz Partidul Democrat din Moldova. <> Pe pagina de facebook a formațiunii este menționat că Guvernul PDM a avut câștig de cauză în acest dosar și se întreabă ce s-a întâmplat cu actualul executiv? E doar lipsă de competență sau sunt și alte interese, inclusiv financiare? Ce urmează? Eliberarea lui Platon, despre care presa scrie că a pregătit “buget separat de 10 milioane de dolari”? <> Potrivit PDM, cetățenii țării au așteptat o viață mai bună, dar deocamdată primesc prețuri și tarife mai mari, impozite și taxe majorate, infractori eliberați.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu