Moldova, afectată de schimbările climatice! Cu cât au crescut temperaturile medii în ultimii ani

Embed:

În Moldova este tot mai cald. Potrivit unui studiu al Biroului Naţional de Statistică, temperaturile medii lunare ale aerului, pe întreg teritoriul ţării, au oscilat în perioada anilor 2013 - 2016.

Cele mai mari schimbări de temperatură au putut fi observate în lunile februarie, martie şi septembrie. 

Potrivit datelor statistice, dacă în februarie 2013, în nordul ţări s-a înregistrat o temperatură medie de aproape un grad Celsius, atunci anul trecut, în aceeaşi lună, am avut parte de cea mai înaltă temperatură medie din ultimii ani, 3,3 grade.

Şi în martie este tot mai cald.

În 2013 temperatura medie a fost de 0,6 grade C, iar în 2016 cu aproape 5 grade mai mult.

În luna septembrie temperaturile medii au oscilat de la 13 grade în 2013 până la 17 grade în 2016.

Aceeaşi tendinţă o observăm şi în centrul ţării. În luna februarie 2013, în Capitală termometrele arătau în medie puţin peste un grad, iar anul trecut ajungeau la cinci grade.

În luna martie, din 2013 până în 2016 temperatura aerului a crescut cu patru grade, iar în septembrie cu cinci.

La Cahul, în ultimii patru ani, în lunile februarie şi martie s-a observat o creştere a temperaturii cu aproximativ trei grade, iar în septembrie de la 15,6 grade Celsius în 2013 a ajuns la 23 grade în 2016.  

Acum trei ani, Executivul a aprobat Strategia de adaptare la schimbarea climei Republicii Moldova până în anul 2020 şi Planul de acţiuni pentru realizarea acesteia.

Documentul prevede reducerea riscurilor schimbărilor climatice în agricultură, sănătate, sectorul forestier, energetică şi transport.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu