Moldova a înregistrat progrese în implementarea recomandărilor UNECE

În cadrul reuniunii de nivel înalt a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) și Comitetului privind Capacitatea Comercială și Standardele Economice din cadrul Comisiei Economice pentru Europa a Națiunilor Unite (UNECE), delegația Republicii Moldova a prezentat, în premieră, Planul Național privind facilitarea comerțului și eradicarea barierelor tehnice și regulatorii în dezvoltarea schimburilor comerciale.

Pe parcursul ambelor reuniuni de nivel înalt, a fost menționat faptul că Republica Moldova avansează rapid în calea reformelor privind facilitarea comerțului, introducerea măsurilor privind livrările urgente și bunurile perisabile, modernizarea sistemului IT în procesele vamale, asigurarea accesului la informație și transparență pentru importatori și exportatori, crearea portalurilor de informare pentru furnizorii economici din alte state care doresc să demareze o activitate economică în țara noastră.

Referindu-se la măsurile întreprinse de autoritățile publice centrale din țara noastră, delegația Republicii Moldova a prezentat stadiul negocierilor cu alte state terțe în vederea extinderii conceptului de operator economic autorizat, stabilirea unui mecanism eficace de prezentare a garanțiilor vamale de către întreprinderile mici și mijlocii în procedurile de tranzit comercial, precum și lansarea negocierilor cu alte state privind cooperarea vamală.

În cadrul celei de-a 4-a sesiuni a Comitetului Capacități și Standarde de Comerț a Comisiei Economice pentru Europa a ONU (UNECE), Ministerul Economiei și Infrastructurii a prezentat progresele realizate în implementarea recomandărilor UNECE privind eliminarea barierelor regulatorii și procedurale în dezvoltare comerțului în Republica Moldova, care au fost integrate în Planul Național de Acțiuni în domeniul facilitării comerțului pentru perioada 2018-2020. În baza unei analize, realizate de UNECE, a fost elaborat un studiu al necesităților, care conține 38 de recomandări în vederea eliminării barierelor regulatorii și de procedură în calea comerțului din Republica Moldova.

Planul Național de Acțiuni în domeniul facilitării comerțului pentru perioada 2018-2020 cuprinde 92 de acțiuni, care urmează a fi implementate de Republica Moldova până în 2020. Unele acțiuni vor implica asistența tehnică și financiară oferită de către organizațiile internaționale și partenerii de dezvoltare, care urmează să se reunească până la sfârșitul acestui an, la Chișinău. Planul Național de Acțiuni a fost apreciat de către cele 56 de state membre ale UNECE.

Delegația Republicii Moldova au făcut parte reprezentanți ai Ministerului Economiei și Infrastructurii, Serviciului Vamal, Misiunii Republicii Moldova la Geneva.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu