Moldova a contribuit la deconspirarea Laundromat-ului. O parte din bani, spălaţi prin intermediul Danske Bank din Estonia

Embed:

Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor din Moldova a contribuit decisiv la raportul internaţional, care a scos la iveală că o parte dintre banii din schema Laundromat-ului au fost spălaţi prin intermediul sucursalei din Estonia a celei mai mari bănci din Danemarca "Danske Bank". Informaţia a fost confirmată de şeful Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, Vasile Şarco.

De asemenea, acelaşi raport a stat şi la baza demisiei directorului executiv al băncii daneze, Thomas F. Borgen.

Investigaţia a arătat mai multe probleme decât s-au anticipat, inclusiv suma enormă de 200 de miliarde de euro, strecurată prin diverse scheme de spălare de bani și inginerii financiare. Totodată, au fost depistaţi 177 de clienți conectați la "Laundromatul rusesc", care au primit plăți prin intermediul băncii de la noi Moldindconbank și Trasta Komercbanka (KOMERŢBANCA) din Letonia. Majoritatea clienților reprezintă companii de tip "parteneriate limitate" sau "parteneriate cu răspundere limitată" din Marea Britanie sau din țări precum Insulele Virgine Britanice, Belize şi Cipru, considerate paradisuri fiscale.

De asemenea, au fost depistate aproape 1570 de tranzacții de aproape 1,2 miliarde de dolari, făcute în perioada anilor 2011- 2014 în cadrul "Laundromatului rusesc". Vasile Şarco a declarat că la identificarea acestora au contribuit şi informații despre operațiunile financiare din cadrul Laundromat-ului, care au fost trimise de autorităţile de la noi Serviciului de Investigaţii Financiare din Estonia.

Anterior, presa a scris că schema de spălare a banilor folosită de raiderul numărul unu din CSI, Veaceslav Platon, pentru "Laundromat" şi "Miliardomat" a fost testată încă în 2004 în Ucraina. Scopul a fost de a promova politicieni proruși la conducere şi a-i menţine pe vecinii din est în zona de influenţă a Rusiei.

În iulie 2016, Veaceslav Platon a fost reținut și extrădat, după care a fost condamnat la 18 ani de detenție pentru escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari în dosarul fraudei de la Banca de Economii. Iar la sfârșitul anului trecut, inculpatul a mai primit 12 ani de pușcărie pentru escrocherie în proporții deosebit de mari și corupere activă.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu