Mituri despre sănătatea vederii. Nu mai crede așa ceva

Majoritatea oamenilor se tem de pierderea vederii mai mult decât a oricarui alt simț. Pentru a-și pastra sănătatea ochilor intactă, ei apelează la tehnici nastrușnice, dar cele mai multe sunt doar mituri, scrie realitatea.net.

Un studiu recent al Harvard Medical School vine să demonteze cinci dintre ele. Unul este acela că exercițiile cu ochii pot întârzia nevoia de a purta ochelari. Fals.

Sănatatea vederii depinde de o mulți factori, dar așa numita gimnastică oculară nu are nimic în comun cu forma fizică sau țesuturile ochiului, și în nici un caz, nevoia de corectare sau privirii nu are de-a face cu astfel de metode.

Un alt mit este acela potrivit căruia cititul la lumină slabă duce la înrăutățirea vederii.

Lumina slabă nu face altceva decât să obosească ochii. Pentru a evita acest lucru trebuie să faceti în așa fel încât lumina să cadă direct pe pagină, nu din spate, de peste umăr. O lampă de birou cu umbră opacă este ideal să fie orientată exact pe materialul pe care îl aveți de parcurs. Apoi: se spune că morcovul este cea mai bună hrană pentru sănătatea vederii.

Este adevărat că această legumă conține multă vitamina A. Dar fructele proaspete, în special cele de culoare verde închis, dar și legumele cu frunze conțin antioxidanți și vitamine precum C și E, la fel de bune.

În plus, antioxidanții ajută la prevenirea cataractei și la corelarea cu vârsta a degenerării maculare. Însă aceste alimente nu împiedica apariția miopiei sau a hipermetropiei. Pe urma, se mai spune că nu este bine să purtați ochelari sau lentile de contact tot timpul și că pauzele în folosirea acestora odihnesc ochiul. Dacă aveți nevoie de lentile de contact sau de ochelari pentru citit, folosiți aceste dispozitive!

Nefolosirea ochelarilor nu oboseste vederea mai tare decat purtarea lor. Totodată, se spune că statul cu ochii ațintiți îndelung în ecranul calculatorului este dăunător.

Este adevărat, folosirea îndelungată a calculatorului duce la obosirea vederii, dar cam atât. Persoanele care lucrează mult cu computerul au tendința de a nu clipi la fel de des ca de obicei. Acest lucru duce la o umezire insuficientă a ochilor, ceea ce creează o stare de discomfort.

Pentru a preveni asta, trebuie doar să reduceti luminozitatea ecranului.

Faceți pauze scurte la douăzeci de minute și nu uitați să clipiți.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu