MITĂ LA BAC. O elevă este cercetată PENAL pentru CORUPŢIE

O elevă în clasa a XII-a a unei școli serale din Capitală este cercetată penal pentru trafic de influență.

"Două cauze penale, în care este vizată o femeie de 38 de ani din localitatea Trușeni, Chișinău, au fost transmise în judecată. Aceasta este învinuită de trafic de influență, conform de art. 326 alin. (1) din Codul penal", se arată într-un comunicat de la Procuratura Anticorupție.

Potrivit datelor cunoscute, în primăvara anului 2017, femeia a pretins și primit o sume în valoare a câte 300 Euro, de la șase cetățeni diferiți. 

În schimbul banilor aceasta îşi propunea influența asupra persoanelor publice din cadrul instituțiilor de învățământ, inclusiv a celor responsabile de organizarea și desfășurarea regulamentară a examenelor de Bacalaureat. Oamenii care au dat mită femeii, urmau să fie înscrişi în lista candidaților la BAC în sesiunea 2018.

Tot această femeie este învinuită că ar fi avut influenţă asupra persoanelor ce activează în subdiviziunile Direcției înregistrare a transportului şi calificare a conducătorilor auto. Acesta ar fi pretins și primit pentru sine şi pentru alte persoane neidentificate, o sumă de 1100 euro.

În schimb, femeia urma să înscrie o persoană la cursurile Școlii Auto, ajutând-o să promoveze examenul auto și să obțină permisul de conducere, iar pe alte două persoane, aceasta urma să le ajute să obțină permisele de conducere.

Suma pretinsă și obținută pentru fiecare caz în parte, varia între 300 și 400 Euro.

Învinuita și-a recunoscut în totalitate vina şi a acceptat să colaboreze în timpul cercetării penale.

Femeia riscă să primească o pedeapsă conform articolului 326 alin. (1) al Codului Penal, care prevede o amendă în mărime de la 2000 la 3000 unităţi convenţionale sau închisoare de pînă la 5 ani.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu