Misiune dificilă pentru poliţia de la Rezina. Primarul din Mateuţi şi un consilier local s-ar fi bătut

Embed:

Misiune dificilă pentru poliţia de la Rezina. Oamenii legii trebuie să investigheze o bătaie între două femei - una primar şi alta consilier local.

Incidentul s-a produs ieri, în satul Mateuţi, fără niciun martor. Un lucru este cert - consilierul s-a ales cu o comoţie cerebrală, iar scandalul a căpătat conotaţie politică.

Livia Scutaru spune că luni, după şedinţa consiliului local a intrat în biroul primarului. După un schimb de replici pe marginea unor proiecte, discuţiile s-au încins.

"Dumneaei s-a folosit de momentul că am fost eu cu dumneaei în birou, atunci s-a dezlănţuit şi de la început cu nişte înjurături, apoi fără să-mi dau seama mi-a aplicat o lovitură la tâmplă. După asta mi-a spus: Un pumn a fost puţin, dacă îţi dădeam doi, te găseau aici rece", a spus LIVIA SCUTARU, consilier local al satului Mateuţi, raionul Rezina.

Primarul Angela Ursache are altă versiune. Deşi iniţial a refuzat să discute cu reporterul nostru, într-un final ne-a declarat că de fapt ea este victima.

"- Eu precis nu ştiu de la ce. Poate dumneaei are nişte pretenţii, eu am întrebat-o :"De ce are asemenea ură, însă nu am primit un răspuns". Eu cu nimeni nu m-am bătut.
Am fost agresată. Eu
- Dumneavoastră?
- Da, fără ca să aplic cuiva careva atingeri", a spus ANGELA URSACHE, primarul satului Mateuţi, raionul Rezina.

Un consilier, însă, afirmă că a surprins finalul incidentului şi nu i-a venit să creadă când a văzut primarul deasupra consilierului.

" După şedinţă eu am ieşit afară şi la un moment dat am auzit ţipete, strigăte din cabinetul primarului, iar când am vrut să intru nişte lucrători din Primărie mi-au blocat intrarea şi au spus că doamna Ursache nu permite nimănui să intre în interior. Când am intrat doamna Scutaru era jos la podea, iar primarul asupra ei, agresiv", a spus SIMION URSACHE, consilier local al satul Mateuţi, raionul Rezina.

Azi dimineaţă tot satul vuia despre cele întâmplate.

"Am auzit azi dimineaţă despre asta. O vecină dimineaţă m-o întrebat dacă am auzit că primăriţa s-o bătut cu Livia lui Andrei Antonovici. Nu-i frumos, două învăţate să se bată aşa", a spus SIMION URSACHE, consilier local în satul Mateuţi, raionul Rezina.

"Aceasta este faţa satului. S-o arătat educaţia. Primăriţa şi-a arătat faţa satului. Ea conduce satul, totuşi socot că nu este frumos din partea ei".

Inspectoratul de Poliţie Rezina cercetează cazul, după ce ambele părţi implicate în conflict au depus câte o plângere.

"Cazul a fost înregistrat şi la moment se examinează pentru a fi stabilite toate circumstanţele, a fi acumulat material probatoriu, după care va fi dat o apreciere şi va fi primită o decizie pe caz", a spus ANATOLIE POPA, şeful Secţiei Securitate Publică a IP Rezina.

Până se clarifică poliţia, primarul Angela Ursache este de părere că totul s-a întâmplat pentru alianţa PAS-PPDA a decis să o susţină pe ea la alegerile locale din toamnă, nu pe soţul Liviei Scutaru.

De cealaltă parte, PLDM a sărit în apărarea consilierului, condamnând acţiunile primarului satului Mateuţi, care potrivit lor, face democraţie cu bâta. Mai mult, liberal-democraţii susţin că Angela Ursache, candidatul "Platformei Demnitate şi Adevăr" la alegerile locale, a început deja campania electorală. Aceştia speră că poliţia va face lumină în acest caz, în ciuda apartenenţei politice a ministrului de Interne, Andrei Năstase. 

PAS şi PPDA nu au avut până acum nicio reacţie în acest caz.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu