Miros de piftie, pârjoale și friptură. În ajun de Crăciun e forfotă mare în gospodăria familiei Onica din Măgdăcești

Embed:
Mii de creştini din Moldova sărbătoresc astăzi Ajunulul Crăciunului pe stil nou. În gospodării a fost mare forfotă. Mirosul de piftie, pârjoale și friptură a împânzit bucătăria familiei Onica din satul Măgdăcești, raionul Criuleni. De la mic la mare au lucrat cot la cot pentru a pregăti cea mai frumoasă masă de sărbătoare.

Pentru ca totul să decurgă ca la carte, Anastasia Onica s-a trezit la ora patru dimineață și a pregătit cu grijă toate ingredientele. De pe masă nu vor lipsi sarmalele făcute după o reţetă proprie.

"Am pus piept de rață. Cât morcov, atâta ceapă și atâta orez. În proporție toate merg unu la unu, grăsime, gogoșar mărunt, sare, piper, un pic de usturoi. Fac sărmăluțele din frunze de vie și din zmeură", a explicat gospodina.

Pentru oaspeţii care-i vor trece pragul de Crăciun, gospodina va găti zece feluri de bucate:

"Am pregătit borșul scăzut, se numește la noi, preparat din cărniță din rață și varză murată. Și îl aranjăm în oală. Îl punem la rece și mâine dimineață îl punem în rolă la copt".

Părjiturile ocupă un loc de cinste pe masa de sărbătoare. Toată familia se implică la prepararea lor.

Pe 25 decembrie, în familia Onică va fi sărbătoare dublă. Gospodina casei împlineşte 38 de ani.

"Mai mult îmi place Crăciunul, deoarece la noi e sărbătoare dublă. Este ziua de naștere a mamei pe care o iubim cu drag și o stimăm", a menţionat Dariana Onică, fiică.

Pregătirile pentru Crăciun au fost însoțite de muzică, iar după-amiază familia a primit şi cete de colindători.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu